Incendiu la două vagoane dezafectate între Podul Grand şi Podul Basarab. CFR: Nu există victime

62389988

Pompierii intervin, miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două vagoane dezafectate între Podul Grand şi Podul Basarab. Nu există victime

UPDATE 14:13 În urma evenimentului au fost afectate trei vagoane.

În acest moment se fac verificări în vederea identificării și lichidării ultimelor focare.

Știre inițială

CFR Călători informează că în data de 27 septembrie a.c., s-a produs un incendiu la 2 vagoane dezafectate din staţia Bucureşti Basarab.

Conform procedurilor aferente unor asemenea situaţii, a fost avizat Serviciul de urgenţă 112, iar echipele de intervenţie specială s-au deplasat la faţa locului pentru stingerea incendiului.

„Din primele informaţii nu a fost găsită nicio persoană rănită. Menţionăm că circulaţia trenurilor nu este afectată”, au transmis reprezentanţii CFR Călători.

În jurul orei 12:45, în grupa tehnică Basarab (Grupa B), s-a produs un incendiu la un vagon dezafectat, staţionat pe linia 3 B și s-a intervenţia pompierilor militari.

„Menţionez că circulaţia trenurilor in staţiile Basarab şi Bucureşti Nord nu este afectată”, a transmis, miercuri, CFR Infrastructură.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la două vagoane dezafectate poziţionate între Podul Grand şi Podul Basarab. Alertate 7 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi 2 ambulanţe SMURD”, a transmis, miercuri, ISU Bucureşti-Ilfov.

Sursa citată a precizat că incendiul este localizat şi nu mai există posibilitatea de extindere.

CFR Infrastructură a precizat că circulaţia trenurilor nu este afectată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62294127
Monica Macovei, trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă

Monica Macovei a fost trimistă în judecată pentru vătămare corporală din culpă de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

62389971
Imagini revoltătoare dintr-un restaurant cu specific chinezesc din Timișoara. Ce a descoperit Protecţia Consumatorilor

Mucegai, mizerie și insecte. Asta au găsit inspectorii de la Protecţia Consumatorilor într-un restaurant cu specific chinezesc din Timişoara.  

62383793
Surse: Ionuț Doldurea a recunoscut că se făceau transvazări la fosta stație GPL din Crevedia, oficial închisă

Ionuț Doldurea, patronul stației GPL de la Crevedia, a fost audiat la Parchetul General miercuri, 27 septembrie. El a răspuns pentru prima dată procurorului despre ce se întâmpla la stația GPL înainte de tragicul eveniment.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.