Incendiu într-un apartament din Târgoviște. Locatarii spun că a izbucnit de la aerul condiționat

×
Publicitate

Un apartament dintr-un bloc din Târgoviște a fost înghițit de flăcări.

Un fum gros a inundat locuința, iar proprietarul, un bărbat de 78 de ani, a avut nevoie de ajutorul medicilor.

Câteva vecine au văzut fumul gros care a pus stăpânire pe apartamentul bărbatului de 78 de ani şi a ajuns şi pe casa scării. Femeile au fost cele care au dat alarma. Fiul bătrânului, care locuieşte tot acolo, se afla în acele clipe la serviciu.

Căpitan Gabriel Vișan, comandant Detaşamentul de pompieri Târgovişte: „La sosirea forţelor de intervenţie, ardea generalizat în apartamentul de la etajul doi. Am procedat la stingerea incendiului şi evacuarea fumului”.

Din cauza incendiului, proprietarul locuinţei s-a intoxicat cu fum şi a fost preluat de un echipaj de la Ambulanţă, transportat la Unitatea de Primiri Urgente, unde a primit îngrijiri şi este investigat.

Focul ar fi izbucnit din cauza unei prize, care era folosită pentru aparatul de aer condiţionat. Proprietarul obişnuia să îl pornească des, spun apropiaţii, mai ales că în ultimele zile s-au înregistrat şi peste 37 de grade Celsius.

Locatară: „Ar fi luat de la aerul condiţionat, a luat foc. L-a lăsat prea mult şi a luat foc”.

Locatară: „De la aerul condiţionat. Am mai văzut cazuri, de la aerul condiţionat. Adevărul e că e blocul vechi, instalaţia electrică e destul de veche. Şi mie mi-e frică, au început să se încingă prizele”.

Administratorul blocului: „Nu este reţeaua electrică defectă, cred că a avut o problemă el, a ţinut prea mult aerul condiţionat”.

Cauza incendiului va fi stabilită însă în urma unei anchete.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
Citește și...
62160214
Raed Arafat, îngrijorat că românii au renunțat la mască în autobuze și tramvaie. „Nimeni nu îndrăzneşte să le spună”
Raed Arafat e îngrijorat că românii au renunțat la masca de protecție și s-au relaxat prea mult, în condițiile în care numărul infectărilor este în creștere. Nu se mai poartă masca în unele mijloace în comun, spune șeful DSU.
62205368
Supraviețuitor al exploziei devastatoare din Beirut: Și după un an doctorii încă îi mai scot cioburi din corp
Shady Rizk este una dintre victimiele celor două explozii care au avut loc în zona portuară a orașului Beirut, capitala Libanului, pe 4 august 2020. Și acum el are răni care îi pun viața în pericol și încă are traume psihologice.
62205335
Cea mai caldă zi din an: Am resimțit peste 45 de grade. “Aoleu ce frige! Frige tare”
În țară, sudul se topește în cea mai călduroasă zi, din an. Luni, am resimțit peste 45 de grade Celsius. De altfel, Bucureștiul, dar și 16 județe au fost sub cod portocaliu de caniculă.