Imagini șocante. Momentul în care un tramvai intră în plin într-un autobuz, în București. Numeroși răniți

×
Publicitate

Șapte persoane au fost transportate de urgență la mai multe spitale din București, în urma unui accident grav petrecut în cartierul Drumul Taberei.  

Un tramvai a intrat într-un autobuz, în intersecția de la Piața Moghioroș, iar polițiștii încearcă să afle cine a fost de vină. Pompieri, polițiști și echipaje de la SMURD au sărit în ajutorul răniților.

O înregistrare făcută chiar din autobuz îi poate ajuta pe anchetatori. În imagini se vede clar că autobuzul trece de semafor atunci când este încă pe verde. Însă, când ajunge în intersecție, semaforul devine galben. Imediat se aude bușitura.

S-a întâmplat în mijlocul intersecției aglomerate dintre strada Brașov și Drumul Taberei. În tramvai se aflau 30 de pasageri, iar în autobuz 20. Unii se pregăteau să coboare în stația care era la câțiva metri distanță.

Corespondent ProTV: ”Autobuzul a fost lovit în zona ușilor din spate. Impactul a fost atât de violent, încât bucăți din geam și din structura din partea de sus a autobuzul s-au împrăștiat atât pe carosabil, cât și în interiorul autobuzului. Cei mai mulți dintre pasageri se aflau în partea din spate, așa că au avut de suferit”.

Ștefan Eduard, ISU B-IF: ”În cadrul accidentului au fost implicate 50 de persoane, dintre care au fost asistate opt persoane. Șapte dintre victime au fost trasportate la spital pentru îngrijiri suplimentare, erau conștiente, cooperante”.

Martor: ”De vină e vatmanul”

Șoferul autobuzului, cu o experiență de peste 35 de ani, spune că tramvaiul venea cu viteză în momentul în care l-ar fi surprins în oglindă, dar nu a mai putut să evite impactul.

Florin Vechiu, șoferul autobuzului: ”Eu cu siguranță în momentul când eram în intersecție aveam verde. Nu are unghiuri moarte, deci avea timp să mă vadă. Fac pariu că simțind că se schimbă, că după un anumit timp îți dai seama instictiv, deja a plecat din stație, fiind ferm convins că intră în intersecție pe verde”.

Martor: ”De vină e vatmanul, că de fapt a lovit în spate, șoferul a trecut deja. Aici mereu se întâmplă, cumva ar trebui semaforizată mai bine”.

Patru dintre răniți au fost transportați la Spitalul Universitar, doi la Floreasca, iar unul a ajuns la Militar. Au primit îngrijiri suplimentare, însă, din fericire, niciunul nu a rămas internat.

Atât șoferul, cât și vatmanul au fost testați pentru alcool, iar rezultatul a fost zero. Circulația în zonă a fost oprită două ore.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Lovitură de teatru la Înalta Curte: Sebastian Vlădescu și Ionuț Costea, eliberați din închisoare după admiterea recursului

Un fost ministru, Sebastian Vlădescu, și un fost bancher, Ionuț Costea, vor fi eliberați din închisoare, dar nu pentru că și-au executat pedepsele, ci pentru că le-au fost admise căile extraordinare de atac împotriva condamnărilor definitive.

Polițist reținut după ce a urcat băut la volan și a provocat un accident mortal, în Maramureș. Un pasager e în stare critică

A fost reținut polițistul din Maramureș implicat în accidentul în care un pasager a murit, iar altul se află în stare critică în spital. Anchetatorii au stabilit că agentul se afla la volan când s-a produs nenorocirea.

Paradoxul economiei românești: producție mare de cereale, dar deficit uriaș la carne, lapte și brânzeturi

Institutul Naţional de Statistică (INS) a lansat, din această lună, un newsletter lunar care sintetizează cei mai importanţi indicatori statistici publicaţi în cursul lunii anterioare, a anunţat marţi instituţia.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.