Harta care arată cât de mult a plouat în timpul ciclonului Barbara. Unde au fost cantități de precipitații fără precedent

62581678
ANM

Ciclonul „Barbara” a lovit România între 5 și 8 octombrie, provocând ploi istorice în sudul țării. Bucureștiul, Giurgiu și Dobrogea de vest au fost cele mai afectate de precipitațiile extreme și vânturile puternice.

„România a fost puternic afectată, în perioada 5–8 octombrie 2025, de ciclonul „Barbara”, format deasupra Mării Ionice și deplasat ulterior pe o traiectorie transbalcanică. Sistemul a adus un aport consistent de umiditate și a determinat cantități record de precipitații, mai ales în sudul și sud-estul țării”, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

În București, au fost atinse sau chiar depășite maximele absolute ale lunii octombrie. La stația Băneasa s-au înregistrat 139,4 l/mp, peste recordul anterior de 131,8 l/mp. La Filaret s-au acumulat 139,4 l/mp, apropiat de maxima istorică de 143,3 l/mp, iar la Afumați, cu 130,8 l/mp, a fost depășit precedentul record de 130,4 l/mp, conform sursei citate.

Sudul țării a înregistrat cele mai mari cantități de precipitații

La nivel regional, cele mai ridicate valori au fost raportate în sudul Munteniei și vestul Dobrogei, unde cantitățile au depășit frecvent 150 l/mp. Recordul absolut a fost înregistrat la stația meteorologică Giurgiu, cu 193 l/mp, confirmând intensitatea excepțională a fenomenului.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări succesive bazate pe modele europene și regionale (ECMWF, ALARO, COSMO, ICON). Acestea indicau acumulări de până la 140 l/mp în 24 de ore și rafale de vânt de 70–90 km/h în sud-estul țării. Pe măsura intensificării fenomenului, Codul roșu de precipitații a fost extins asupra municipiului București, județelor Ilfov, Giurgiu, Constanța, Ialomița și Călărași.

harta

Fenomenul confirmă tendința de creștere a precipitațiilor extreme

Comparativ cu mediile climatologice multianuale, valorile înregistrate sunt de peste două ori mai mari decât cantitățile obișnuite pentru luna octombrie. Specialiștii spun că datele confirmă atât caracterul extrem al fenomenului, cât și tendința tot mai evidentă de intensificare a precipitațiilor, în contextul schimbărilor climatice.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a subliniat că avertizările emise în aceste zile au fost justificate și necesare. Scopul lor a fost protejarea populației și a infrastructurii în fața unor fenomene rare și periculoase. Reprezentanții instituției avertizează că negarea nefondată a datelor științifice poate slăbi încrederea publicului în sistemul de alertare și poate pune vieți în pericol.

Echipele de intervenție au acționat pe teren pentru limitarea pagubelor

Meteorologii, hidrologii și forțele de intervenție au confirmat amploarea fenomenului prin măsurători și acțiuni directe. Au fost raportate străzi inundate, rețele de canalizare suprasolicitate, copaci doborâți și pagube materiale semnificative.

Ministerul Mediului reafirmă angajamentul de a comunica transparent și constant în privința situațiilor meteorologice și de a sprijini autoritățile locale și cetățenii cu informații clare și actualizate.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
O șoferiță din Brăila a intrat cu mașina în vitrina unui magazin, după ce a încurcat frâna cu accelerația

O șoferiță de 46 de ani din Brăila a avut ghinion la cumpărături. Când să plece acasă, a intrat cu mașina în geamurile unui magazin. Parcase autoturismul în fața clădirii.

Descoperirea făcută de polițiști în timpul unui control în trafic. Ce au găsit în mașina unui bărbat

Un bărbat din Republica Moldova a fost reținut pentru 24 de ore după ce polițiștii au găsit în mașina lui 15.000 de pachete de țigări transportate ilegal.

Cum a evadat de sub escorta polițiștilor din Craiova bărbatul care fugise și din arestul la domiciliu în Italia

Alertă, joi seară, la Craiova, după ce un bărbat de 27 de ani a reușit să scape de sub escorta polițiștilor.

Recomandări
Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.