Guvernul extinde lista companiilor aflate în proces de reformă. Alte patru societăți strategice, analizate de Oana Gheorghiu

62595290
Guvernul României

Executivul a decis să suplimenteze cu încă patru companii lista întreprinderilor de stat incluse în Reforma 9 din PNRR, pentru un control unitar al guvernanței corporative și accelerarea restructurării.

Guvernul a anunțat joi că încă patru companii de stat din portofoliul Ministerului Economiei intră în procesul de analiză al Comitetului interministerial pentru sprijinirea implementării Reformei 9 (CNR9), structura condusă de vicepremierul Oana Gheorghiu. Noile societăți – C.N.C.A.F. MINVEST S.A., ROMAERO S.A., C.N.M.P.N. REMIN S.A. și AVIOANE CRAIOVA S.A. – se alătură astfel primelor 17 întreprinderi deja evaluate în cadrul reformei aprobate la 5 decembrie 2025.

Decizia a fost formalizată printr-un memorandum adoptat în ședința de Guvern, document care actualizează lista întreprinderilor publice centrale incluse în acest proces de restructurare. Potrivit Executivului, măsura vine „ca urmare a unei noi reuniuni a Comitetului”, iar includerea noilor companii este „necesară pentru asigurarea unui cadru unitar de monitorizare şi coordonare a implementării principiilor guvernanţei corporative”.

Guvernul argumentează că extinderea listei are rolul de a întări capacitatea statului de a respecta obligațiile asumate prin PNRR, în special cele privind managementul profesionist, transparența și eficiența întreprinderilor publice. Astfel, companiile din sectoare strategice precum industria aeronautică, mineritul metalifer și producția industrială vor fi evaluate după aceleași criterii aplicate deja celor 17 societăți analizate inițial.

Executivul subliniază că Reforma 9 urmărește modernizarea întreprinderilor de stat și reducerea pierderilor cronice, obiective considerate esențiale pentru performanța economică și pentru credibilitatea angajamentelor asumate de România în fața Comisiei Europene.

La începutul lunii decembrie, Guvernul a decis primele 17 companii care intră în procesul de reformă şi în analiza CNR9, condus de vicepremierul Oana Gheorghiu. Între acestea sunt TAROM, Metrorex, companiile CFR, dar şi altele, fiind propuse de către ministerele de resort.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62598268
România, trimisă în fața Curții de Justiție a UE pentru că nu monitorizează adecvat calitatea aerului

Comisia Europeană decide să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligaţiilor care îi revin în temeiul Directivelor privind calitatea aerului înconjurător.

62554292
Cum îți poate fi furat contul de TikTok. DNSC avertizează asupra tentativelor de phishing care vizează utilizatorii

Utilizatori din România ai platformei TikTok au raportat primirea unor mesaje suspecte în care li se solicită transmiterea unui formular pentru confirmarea faptului că sunt deţinătorii unui cont sau ai unei pagini.  

62595519
Un bărbat care a expus simboluri legionare pe 1 Decembrie, la Alba Iulia, este cercetat sub control judiciar

Un bărbat este cercetat sub control judiciar după ce a afişat, de Ziua Naţională, în faţa Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, simboluri legionare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.