Guvernul amână închiderea a două termocentrale pe cărbune, Rovinari 3 şi Turceni 7

62102481

Executivul amână până pe 31 octombrie 2023 închiderea grupurilor energetice pe bază de lignit Rovinari 3 şi Turceni 7 din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cu putere instalată cumulată de 660 MW, relatează Profit.ro.

Grupul de la Rovinari va fi astfel menţinut potenţial în funcţiune, însă nu poate produce efectiv până în septembrie 2023, întrucât lucrările de reabilitare a acestuia au fost prelungite cu peste 1 an de zile, din cauza faptului că furnizorul de echipamente nu şi-a respectat obligaţiile contractuale.

Termocentralele şi minele de cărbune menţionate ar fi trebuit închise până la finalul anului în curs, potrivit legislaţiei în vigoare a decarbonării sistemului energetic şi angajamentelor asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), conform Profit.ro.

Guvernul motivează amânarea până pe 31 octombrie 2023 a închiderii grupurilor Rovinari 3 şi Turceni 7 din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cu putere însumată de 660 MW, invocând situaţia energetică extrem de dificilă din ţară şi din întreaga Europă, inclusiv din cauza atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Peste 4.000 de accidente s-au produs în 2022, 1.481 de oameni au murit. Indisciplina pietonilor și viteza, principalele cauze

Peste 4000 de accidente, soldate cu decesul a 1.481 de persoane şi cu rănirea gravă a altor 3.324 s-au produs la nivel naţional în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2022, anunţă IGPR. 

Cutremur de 3,6 grade pe Richter, înregistrat luni dimineaţa în judeţul Buzău

Un cutremur cu magnitudinea 3,6 pe Richter s-a produs luni dimineaţa, la ora locală 9:47, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Mii de apeluri au fost date la 112, de Crăciun, în București și Ilfov. Ce probleme au acuzat cele mai multe persoane

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a înregistrat în ultimele 24 de ore un număr de 3.217 solicitări, a declarat luni, pentru AGERPRES, managerul instituţiei, Alis Grasu.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.