Grupul Electrica anunţă că este supus unui atac cibernetic. Compania le recomandă consumatorilor să fie atenţi

62258558
Getty

Grupul Electrica anunţă că este supus unui atac cibernetic şi că specialiştii colaborează strâns cu autorităţile naţionale în domeniul securităţii cibernetice pentru gestionarea şi remedierea incidentului.

Grupul precizează că nu sunt afectate sistemele critice ale grupului. De asemenea, compania le recomandă consumatorilor să fie atenţi la orice mesaje suspecte primite în numele companiei şi să nu furnizeze date personale prin canale nesecurizate.

”Grupul Electrica anunţă că este supus unui atac cibernetic. Echipele de specialişti colaborează strâns cu autorităţile naţionale în domeniul securităţii cibernetice pentru gestionarea şi remedierea incidentului, având ca obiectiv rezolvarea situaţiei într-un timp cât mai scurt, identificarea sursei atacului şi limitarea impactului acestuia. Dorim să subliniem că nu sunt afectate sistemele critice ale grupului, iar eventualele disfuncţionalităţi apărute în interacţiunea cu consumatorii noştri sunt efecte ale măsurilor de protecţie a infrastructurii interne. Aceste măsuri sunt temporare şi au rolul de a asigura securitatea întregului sistem”, anunţă compania, fără a preciza care este sursa atacului.

În acest moment, toate protocoalele de răspuns specifice au fost deja activate conform procedurilor interne şi reglementărilor în vigoare.

”Prioritatea noastră principală o reprezintă menţinerea continuităţii în distribuţia şi furnizarea energiei electrice, precum şi protejarea datelor personale gestionate, şi a celor operaţionale ale tuturor entităţilor din cadrul Grupului Electrica. Vom continua să informăm publicul despre evoluţia situaţiei şi măsurile întreprinse pentru remedierea acesteia. În acest context, recomandăm consumatorilor noştri să fie atenţi la orice mesaje suspecte primite în numele companiei şi să evite furnizarea de date personale prin canale nesecurizate”, subliniază Electrica.

Grupul Electrica este un jucător cheie pe piaţa de distribuţie, furnizare şi producţie a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai mari jucători din sectorul serviciilor energetice. Grupul Electrica oferă servicii pentru aproximativ 4 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională - cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice. Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62380792
Un îngrijitor de la o grădină zoologică din Pitești a fost omorât de tigrul pe care încerca să îl hrănească
Incident tragic la Grădina Zoologică din Pitești. Un îngrijitor a fost ucis de tigru, când a intrat în țarcul animalului, pentru a face curățenie.
62504098
Descinderi la locuința lui Horațiu Potra și alte 11 adrese, unde se întâlnea cu acoliții săi. Ce caută anchetatorii
Procurorii din Prahova au descins, luni, la locuinţa lui Horaţiu Potra şi la alte 11 adrese din municipiul Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Sibiu, în dosarul deschis după ce fostul mercenar a fost găsit cu arme în maşină.  
62496910
Raport: Unii elevi români de clasa a 4-a au rezultate mai bune la matematică și științe față de media europeană
Matematica, biologia, chimia și fizica îi pot pune în încurcătură pe elevi, arată un studiu internațional privind competențele celor din clasa a IV-a și a VIII-a la aceste materii.