Ghinioane in serie. Caruta mica "responsabila" de 2 accidente mari, intre care unul cu politisti

×
Publicitate

Doi politisti din judetul Constanta au ajuns azi-noapte in stare grava la spital, dupa ce au intrat intr-un copac de pe marginea soselei.Agentul aflat la volan a vrut sa evite un scuter si o caruta, facute praf in urma unui accident.

Carutasul a fost ranit si este internat. Cand isi va reveni, el va trebui sa explice de ce a plecat la drum, desi atelajul lui nu era semnalizat corespunzator.

Desi pare greu de crezut, cel care conducea scuterul a scapat cu o fractura la mana. Barbatul a lovit o caruta nesemnalizata, pe care nu a observat-o. Nici nu si-a revenit bine din soc ca, la cateva minute, a vazut cum un echipaj de politie, aflat in spatele lor, a intrat intr-un copac de pe marginea drumului. Agentul aflat la volan - seful de post al comunei Amzacea - a incercat, in ultima clipa, sa evite un carambol.

Seful de post si ajutorul lui au fost raniti grav. Amandoi au fost transportati la spitalul din Constanta. O alta ambulanta l-a preluat pe carutas.

Politistii au intocmit doua dosare de cercetare penala pentru vatamare corporala - unul pe numele carutasului si unul pe numele sefului de post.
 

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
60496089
S-a dezlantuit potopul in mai multe judete. Ploile torentiale au facut prapad in centrul tarii
Este cea mai grea zi din viata multor romani: au trecut prin evacuari in masa si, odata intorsi pe locul fostelor case, au realizat ca potopul a fost neiertator.
60225085
Arestare spectaculoasa in Bucuresti. Ridicate de pe strada in timp ce incercau sa insele o batrana
Intr-o tara care s-a umplut de hoti si de talhari, generozitatea este prost interpretata. Tineti minte asta ori de cate ori sunteti opriti pe strada de necunoscuti care incearca sa va vanda povesti lacrimogene.
Un sistem sanitar bolnav a mai luat o viata. Abandonata in spital, o femeie si-a pierdut copilul
Copilul pe care urma sa-l nasca i-a murit in pantece. A facut dezlipire de placenta, situatie in care este nevoie de o interventie chirurgicala de urgenta.