Furtunile și grindina au făcut ravagii în țară: "N-am văzut niciodată așa ceva"

×
Publicitate

În ultimele 24 de ore, România a fost brăzdată de numeroase fulgere şi furtuni. Vijeliile însoţite de grindină au lovit mai multe localităţi şi au provocat inundaţii.

În mai multe localităţi, bucăţile de gheaţă căzute din cer au distrus totul. Aversele au inundat case şi curţi, iar pomii smulşi de vântul puternic au avariat mai multe maşini. În tot acest tablou, echipajele de urgenţă au intervenit contracronometru. Până în această seară, la ora 23, este în vigoare o avertizare de vreme extremă.

Grindina a făcut prăpăd pe Valea Ialomiţei, în Dâmboviţa. În nordul judeţului a plouat torenţial şi s-a depus un strat consistent de gheaţă.

Localnic: "Au început să pice bucăţi de gheaţă, dar mari! Aproape cât o nucă. Mi-au picat aici pe picior, în cap. Cand am văzut că loveşte tare am venit repede înapoi, mi-a fost frică. Erau foarte mari şi mă loveau!"

Localnic: "Am auzit dintr-o dată că au început să cadă bucăţi de gheaţă pe tablă, când am ieşit totul era alb. Nu se mai vedea nimic/pomii, vişini, cireşi, totul e compromis."

Şi capitală a fost măturată de furtună. Mai mulţi copaci au fost doborâţi de vântul puternic, iar câteva maşini, avariate. Momentele în care fulgerele brăzdau cerul au fost surprinse în imagini de o frumuseţe stranie.

Şi Ploieştiul a fost brăzdat de fulgere.

Iar în Argeș, judeţ aflat sub cod portocaliu de vreme rea, a plouat torenţial în mai multe localități. În oraşul Mioveni, vijelia a smuls bucăţi din zidul unei clădiri, care au căzut peste o mașină.

Localnic: "Vai de capul meu! Nu am văzut niciodată aşa ceva! A fost şi la noi, dar nu aşa."

În comună Dârmănești, grindina a distrus pomii şi grădinile.

Iar în Merişani, cerul s-a întunecat în câteva minute. La fel s-a întâmplat şi în mai multe localităţi din Vâlcea. O moară a luat foc, atinsă de traznet.

Ploaia a ajuns şi la Târgu Jiu, unde a provocat inundaţii pe mai multe bulevarde. Şoferii s-au trezit în mijlocul apelor.

Nici pentru pietoni nu a fost uşor. S-au văzut nevoiţi să treacă prin balti.

În Dolj, zeci de hectare sunt deja calamitate. În Dabuleni, grindina a distrus multe culturi, în timp ce la Craiova, fulgerele au făcut spectacol pe cer.

În tot acest tablou, temperaturile au scăzut brusc de la 25 de grade până la 9-10 grade.

Norii groşi de furtună au ajuns şi pe litoral. Dar vântul care a suflat în rafale puternice a fost însă un motiv de bucurie pentru practicanţii sporturilor de apă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62126582
Moldova este în doliu, după moartea arhiepiscopului Pimen. Care a fost ultima sa dorinţă

Moldova este în doliu. La Suceava, sute de oameni își iau rămas bun de la Arhiepiscopul Pimen, care va fi înmormântat vineri, după ce a răpus de Covid-19.

62122024
Primele efecte ale stării de urgenţă pe piața imobiliară. Unde au scăzut preţurile

Apar primele efecte pe piața imobiliară după starea de urgență.

62126580
Cine sunt cei doi soți care au refuzat să li se măsoare temperatura în fața unui supermarket

Doi bărbaţi şi o femeie din Bucureşti au fost încătuşaţi cu forţa, duşi la secţie şi amendaţi după ce au provocat un uriaş scandal la intrarea într-un centru comercial din Capitală.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.