Furie în Buzău după un exercițiu al militarilor SUA. Descoperirea localnicilor

×
Publicitate

Militarii care au participat în vară la un exercițiu, în județul Buzău, ar fi lăsat în urma lor mormane de resturi alimentare și gunoaie.

Majoritatea ambalajelor din plastic provin din Statele Unitate, iar unele au inscripția guvernului american. Ministerul Apărării Naționale verifică acum dacă resturile au fost lăsate acolo de soldați, și a cerut lămuriri Ambasadei Americii.

Voluntar: "Până acum adunam după noi, după ai noştri, acum adunăm şi după alţii."

Pe dealurile din Buzău au avut loc în vara mai multe exerciţii militare la care au participat câteva sute de militari din mai multe ţări membre NATO. În urma soldaţilor, zone întregi au rămas acoperite de gunoaie.

Resturile au fost descoperite de un voluntar al unei ogranizatii de protecţie a mediului. Bărbatului i-a atras atenţia incriptia "Proprietate a Guvernului America" aflată pe mai multe ambalaje aruncate la întâmplare.

Ovidiu Turcea, Asociația Prietenii Pădurii: "În vara asta ştim că au avut loc nişte exerciţii militare în zona. Am văzut americani, nemţi, am văzut şi polonezi dacă nu mă înşel. Sunt ambalaje de la alimentele pe care le-au consumat cei care acum o lună de zile au avut un exerciţiu militar aici în zona"

După ce a descoperit gunoaiele, activistul de mediu a sesizat autorităţile. În acelaşi timp, a demarat o campanie de curăţenie.

Localnicii sunt revoltaţi de mizeria lăsată în urmă de militari.

Localnic: "Nu e frumos ca în primul rând dacă sunt americani ar fi trebuit să dea exemplu de buna organizare. Ei în loc să dea exemplu că ei sunt mai civilizaţi, ei au făcut mai urât ca ai noştri."

Ovidiu Turcea, Asociația Prietenii Pădurii: "Mi-e greu să cred că soldaţii americani au lăsat astea intenţionat aici, probabil că cineva care trebuia să facă curat după ei nu şi-a dus la îndeplinire înţelegerea."

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au declarat pentru Ştirile ProTV că vor face verficari la structurile interne pentru a vedea dacă într-adevăr gunoaiele provin de la un exerciţiu al armatei. În acelaşi timp, susţin că au cerut explicaţii şi de la Ambasada Statelor Unite.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
România, o țară fără autostrăzi, ar putea avea comisar european pentru Transporturi

România, o ţară fără autostrăzi, va avea comisar european pentru Transporturi. Şefa comisiei Europene a nominalizat-o pe social-democrata Rovana Plumb a propunerea premierului Viorica Dăncilă.

Cazul Caracal. Procurorul Cristian Popescu şi alţi trei poliţişti, puşi sub învinuire

Procurorul care a coordonat încercarea eșuată de a salva viața Alexandrei Măceșanu, adolescenta pe care ar fi răpit-o și ucis-o la Caracal Gheorghe Dincă, a fost pus sub învinuire.

Cine este tânărul mort în accidentul produs de Mario Iorgulescu. Rudele cer dreptate

Creşte tensiunea după teribilul accident, de la sfârşitul săptămânii, în urma căruia, un tânăr a murit nevinovat. Părinţii lui Mario Iorgulescu, cel considerat responsabil de tragedie, se oferă să îi crească pe cei doi copii ai victimei.

Recomandări
Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.

Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.