Fotografia pe care a făcut-o Ionuț când s-a urcat în „trenul morții” din Grecia. Ce i-a spus mătușii sale

×
Publicitate

Un român de 34 de ani se află printre cele 57 de victime ale accidentului feroviar din Grecia. Confirmarea a venit ieri de la Ministerul nostru de Externe. Rudele românului îl căutau cu disperare încă de marți.

Tot ce știau era că tânărul se urcase în trenul de pasageri care s-a ciocnit apoi cu un marfar, în toiul nopții.

Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional!

Ionuț fusese în Atena să dea examenul pentru permis. Se întorcea acasă, în Salonic, cu trenul și i-a trimis mătușii sale, femeia care l-a crescut în Brăila, această fotografie (jos) la 19:54, după ce s-a urcat în tren.

Ionut

Gina Todor, mătușa lui Ionuț: „În ziua accidentului, tragicul accident, fusese la Atena să dea sala. Mi-a trimis mesaj, ”mamă, am luat sala”. L-am sunat și am vorbit cu el, era tare fericit. Luase sala 30 din 30. Era deștept. Înainte de trenul ăsta mai era un tren și nu găsise loc în trenul ăla. Deci ghinionul! S-a dus în gară să cumpere bilet și nu mai erau locuri în trenul ăla, înainte de ăsta.”

După accident, rudele lui Ionuţ nu au mai avut nicio veste despre el. Colegul lui a mers la locul tragediei cu fotografiile lui Ionuț în mâna, în speranța că-l va găsi printre supraviețuitori.

Ionut

Giannis, colegul lui Ionuț: „Nu-l găsim nicăieri. Poliţia nu ştie nimic de el. Dacă l-a văzut cineva…”
Reporter: „Vă e prieten?”
Giannis: „Frate."

Între timp mătușa care l-a crescut în Brăila, și care acum locuiește în Germania, a încercat să găsească pe Facebook pe oricine care ar putea avea vreo veste despre Ionuţ.

Dimineața reprezentanți de la Consulatul General al României la Salonic au luat legătura cu rudele lui Ionuț și le-au confirmat că tânărul se află printre cei care au pierit în accidentul feroviar.

Gina Todor, mătușa lui Ionuț: „Un copil cu bun simț, cu bucurie. El lucra acolo, am înțeles, la tunele, în construcții. Făcea gropi de apă. Lucra foarte mult. Șeful de echipă, vă spun sincer, e distrus, după el. Vorbea cu o fată din Hațeg. Urmă, de Paște, să vină cu mașina în România și mai avea de gând să mai stea anul ăsta în Grecia, să se retragă către România, să-și formeze o familie.”

Ministerul Afacerilor Externe de la noi a anunțat că, după ce autoritățile elene vor încheia procedurile, trupul va fi repatriat, pentru înmormântare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62329041
Un bărbat din Argeș, dat dispărut în ianuarie, a fost găsit mort, după o lună și jumătate. A avut parte de un sfârșit crunt

Trupul neînsufleţit al unui bărbat dat dispărut în luna ianuarie după ce a fost luat de apele pârâului Valea Iaşiului, a fost găsit, duminică, plutind pe apele barajului Zigoneni din judeţul Argeş.

62329071
După doi ani de dispută, România a căștigat în fața Bulgariei: Plăcinta dobrogeană este românească

România câştigă în faţa Bulgariei recunoaşterea europeană cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) a produsului "Plăcintă Dobrogeană", după aproape doi ani de "opoziţie hotărâtă şi susţinută" din partea vecinilor de la sud de Dunăre.

62322193
O femeie din București s-a sinucis aruncându-se de la etaj. A lăsat un bilet de adio

O femeie de 47 de ani ar fi căzut de la etaj, duminică, în București. Ar fi vorba despre o posibilă sinucidere.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.