Evenimentul „Străzi deschise - Bucureşti, promenadă urbană” de duminică a fost anulat din cauza condiţiilor meteo

62441166
Shutterstock

Evenimentul "Străzi deschise - Bucureşti, promenadă urbană", care urma să aibă loc duminică, pe Calea Victoriei şi pe Strada Prevederii din Sectorul 3 al Capitalei, a fost anulat.

Evenimentul a fost anulat din cauza prognozei meteo de ploi torenţiale şi abundente pe raza Municipiul Bucureşti, informează organizatorii.

Aceştia precizează că activităţile artistice planificate pentru ziua de sâmbătă, pe cele două zone pietonale, respectiv Calea Victoriei şi Strada Prevederii rămân valabile, şi se vor desfăşura conform programului anunţat iniţial.

Astfel, sâmbătă vor fi menţinute restricţii de trafic pe Calea Victoriei, între orele 10,00 şi 23,00. Va fi permisă traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum de la intersecţia cu Bulevardul Dacia, Strada Ştirbei Vodă, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Pe Strada Prevederii, traficul va fi restricţionat pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Nicolae Grigorescu şi Strada Vlăhiţa, până la ora 20,00.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62451599
Vremea se va răci semnificativ şi va deveni instabilă în Capitală duminică. Care va fi temperatura maximă
Vremea se va răci semnificativ şi va deveni instabilă în Capitală duminică, iar în a doua parte a zilei şi noaptea vor fi averse torenţiale şi descărcări electrice, potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti, emisă de ANM.
62484426
Apele Române anunță noi intervenţiile în zonele vulnerabile. Diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe
Apele Române anunţă, sâmbătă, că se continuă intervenţiile în zonele vulnerabile, fiind realizate diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe.
62480298
Cazul „antrenorului de genii”: Doi dintre bărbaţii acuzaţi că au ademenit minori pentru a avea relaţii intime cu ei, arestaţi
Doi dintre bărbaţii acuzaţi ar fi ademenit trei adolescenţi cu bani şi alte beneficii pentru a avea relaţii intime cu ei, şi care au fost reţinuţi pentru 24 de ore, au fost arestaţi pentru 30 de zile. Al treilea a fost plasat sub control judiciar.