Este criză de șampanie la nivel mondial care se simte și la noi. Cum explică fenomenul specialiștii

×
Publicitate

Există o criză de șampanie la nivel mondial care se simte și la noi. Cererea este mare în restaurante și cluburi pentru petrecerile de sfârșit de an, dar și pentru reuniunile de familie.

Unii distribuitori nu au ce să livreze, iar magazinele mai au stocuri pentru puțin timp. De vină ar fi consumul uriaș de șampanie în toată lumea din acest an, dar și recolta slabă din toamnă, care va prelungi criza.

Aşadar, băutura fără de care nu exista Revelion este în pericol, iar cea care se găseşte a fost scumpită brusc pe fondul acestei crize. Ne confirmă un reprezentant al unei firme de distribuţie de vinuri care livrează băutura cu bule în 900 de restaurante numai în capitală.

Carmen Savu, distribuitor: ”Noi la ora actuală în depozit dacă avem 50 de sticle de sampanie. Moet Chandon, Mumm, Veuve nu există în România. Majoritatea producătorilor mari comerciali alocă o cantitate limitată pentru fiecare ţară şi la noi cantităţile sunt mici''.

Dacă în acest moment am vrea să ne cumpărăm o sticlă de şampanie de pe un site de profil vom vedea pagini întregi cu produse indisponibile temporar sau stocuri epuizate. De ce se întâmplă asta?! Cel mai probabil marii jucători din piaţă şi-au făcut stocurile raportandu-se la anul 2020 când cererea a fost mult mai mică şi nu şi-au făcut stocurile raportându-se la anul 2019 când consumul a crescut şi nu mai vorbim de 2021 care a uimit pe toate lumea cu o creştere pe şampanie de minimum 20%.

În pandemie, şampania şi-a făcut loc inclusiv în cofetarii, dar şi în casele oamenilor care au descoperit că se poate consuma şampanie de calitate şi acasă, iar în vara acestui an consumul a explodat.

George Pop, pasionat şampanie, proprietar cofetărie:''Românii şi-au rafinat gustul, creşte consumul pe multe pieţe cum e şi în România, iar regiunea Champagne e foarte mică, ce are o limitare de producție''.

În paralel cu această creştere, în Franţa recolta de anul acesta este mai slabă, după îngheţul care a afectat în primăvară viile.

Bianca firma import vinuri: „Natura nu ne-a ajutat anul acesta vorbim de îngheţul din Franţa din regiunea Champagne, Chambly , şi Bourgin. O recoltă slabă, preţuri mai mari vor duce la lipsa produslui nu total, dar cu siguranţă se va simţi rău. Oamenii, cumpărătorii nu pot să facă altceva decât să şi pună stocuri, să pună cifre serioase pe comenzile lor''.

Este adevărat, acum nu cumpărăm ce s-a produs anul acesta, pentru că şampania trebuie să stea cel puţin 15 luni în drojdie, însă specialiştii estimează că această criză se va adânci.

Balazs Ilonczai, importator şi producător: ”De exemplu Taittinger ne au anunţat acum că în 2021 o să putem cumpăra şampanie doar pe bază de alocare, asta înseamnă că în cazul fiecărui importantor se va defini un număr maxim de sticle pe care le poate cumpăra”.

În acest timp, câştigă teren vinul spumant făcut în cramele din România.

Marco Feltrin, etnolog: ''Vânzarea de vin spumant la noi a crescut anul acesta cu 40% faţă de 2020. Unu e un trend de creştere de vin spumant în România, şi al doilea motiv este o lipsă de spumant din Franţa''.

Pe lângă şampanie, mai avem şi prosseco, băutură care şi-a dublat consumul la nivel mondial anul acesta, dar şi vinul spumant cu mii de etichete la toate preţurile.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Dezastru în urma călătorilor care au trecut prin vămi. Pe marginea șoselelor este plin de gunoaie: ”Rușine”

Rămâne dezastru în urma miilor de călători care au trecut prin vămi, în ultimele zile, să intre în țară.

Activistul Cristian Dide a fost plasat sub control judiciar. Ce nu are voie să facă

Protestatarul Cristian Dide va fi eliberat din arest şi va pus sub control judiciar, au decis, miercuri, magistraţii Curţii de Apel din Iaşi.

ANAF a verificat activitatea influencerilor din România. O persoană nu a declarat 2,11 milioane de lei

Inspectorii ANAF au controlat, în 2021, activitatea influencerilor români și au descoperit că 35 persoane au obţinut venituri de aproximativ 26,33 milioane de lei pe care nu le-au declarat, parţial sau integral.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.