Bărbatul din Tulcea căzut de la etajul 4, salvat de uscătorul de la 2: ”Am vrut să întind rufe”

×
Publicitate

Experienţă la limită trăită de un bărbat de 35 de ani, din Tulcea. Omul a căzut joi noapte de la etajul 4 al unui bloc, însă printr-un miracol a reuşit să se prindă iniţial de sârmele de rufe aflate un etaj mai jos.

Acestea au cedat însă sub greutatea lui, doar că asemenea unui cascador a rămas atârnat pe o bară metalică. Şi a răbdat acolo peste 6 ore, până când, în sfârşit, l-a zărit cineva şi a chemat pompierii. Respectivul povesteşte că a ţipat după ajutor, numai că vecinii l-ar fi confundat cu un hoț.

Bărbatul recunoaşte că aventura de joi seară a venit după ce a băut câteva beri. Poate tocmai de aceea explicaţiile lui nu prea bat cu realitatea.

Deşi uşa de la intrarea apartamentului său are urme de forţare, semn că omul nu avea chei, în final, ar fi ajuns pe acoperiş unde susţine că plănuia să întindă rufe la miezul nopţii.

”Am vrut să întind nişte rufe! Am avut zile! M-am speriat! Cred că am stat 7 ore acolo! Oamenii credeau că sunt infractor!”, spune bărbatul.

Locatarii blocurilor învecinate l-au văzut pe bărbat abia dimineaţa. Stătea pe o bară metalică, iar cu mâinile se ţinea de o sârmă de rufe pe care a prins-o în cădere de la ultimul etaj.

Lucreţia Popescu, vecină: ”M-am speriat... Îmi duceam nepoţica la scoala şi i-am zis: ”mai copile, tu ce faci?” ”Nu mai pot, nu mai pot”, mi-a zis. ”Anunţa ambulanta!” A rămas cu mâinile încleştate, abia le-a desfăcut pompierul.”

În cele din urmă, omul a fost coborât în siguranţă şi preluat de cadrele medicale. În final a fost externat.

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
61938380
Groapă de gunoi ilegală lângă Ploiești. Firmele și oamenii aruncă aici toate deșeurile
O groapă ilegală de gunoi a apărut în apropiere de Ploiești, la câțiva pași de drumul național 1 A. Firme și oameni aruncă aici orice fel de deșeuri, inclusiv molozul rezultat din demolări și construcții.
61938376
Ciculația pe DN 23 B, blocată după ce șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului
Un autoren a ieșit de pe carosabil și s-a împotmolit în noroi, pe DN 23B, în județul Vrancea.
61897892
Dosarul „Balena Albastră”, clasat de DIICOT. Procurorii s-au sesizat după ce mai mulți adolescenți au murit
DIICOT Brașov a clasat dosarul „Balena Albastră”, care fusese deschis după ce mai mulți minori au murit sau au fost răniți. Astfel, procurorii au stabilit că respectivele cazuri din 2017 nu au avut legătură cu jocul de pe Internet.