Dubla crimă din Cluj putea fi evitată. Tânărul care și-a ucis mama și bunica trebuia să fie în închisoare încă din mai

62283380

Tânărul din Cluj, arestat pentru că și-a ucis mama și bunica, trebuia să ajungă după gratii încă din luna mai, când a fost condamnat într-un alt dosar pentru violențe.

Însă procedura penală greoaie și birocrația au condus la o tragedie care putea fi evitată.

Pentru că figura cu domiciliul în Italia, toate comunicările au fost trimise acolo, în timp ce individul se plimbă liber prin Cluj. El este cercetat acum pentru o dublă crimă, comisă sub influența drogurilor, spun vecinii.

"-Au fost găsite amprentele tale pe acel cuțit. L-ai folosit?
-Nu! Sunt nevinovat, sunt nevinovat!"

crima cluj

Al Shamali Omar Jamal, tânărul de 32 de ani, a fost adus la Parchet, unde i-a fost alături doar avocatul din oficiu.

După mai bine de două ore, în care acesta a repetat doar că este nevinovat, un judecător a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Tânărul care și-ar fi ucis mama și bunica are un cazier bogat și este un cunoscut al cercurilor interlope din Timiș. A mai avut condamnări pentru ultraj și bătăi, iar anul trecut, din cauza violenței, chiar mama lui a cerut un ordin de protecție pentru 3 luni.

În data de 11 mai, individul a fost condamnat la un an de închisoare pentru lovire. A rămas în libertate și a continuat să locuiască împreună cu mama și bunica lui, pe care acum este bănuit că le-a omorât cu sânge rece, deși avea condamnare cu executare, pentru o bătaie la care a participat în urmă cu doi ani,

Judecătoria Cluj-Napoca: "Până la acest moment nu s-a întors dovada de comunicare a hotărârii cu străinătatea, respectiv, cu Italia, pentru a se putea exercita calea de atac în termen procedural. Prin urmare, mandatul de executare nu a fost pus în aplicare."

Suspectul nu a ajuns după gratii. El figura în acte cu domiciliul în Italia, iar codul de procedura penală spune că inculpatul este citat și primește sentinţa la adresa unde locuiește.

Însă individul nu mai era în Italia şi,se plimbă liber prin Cluj-Napoca. Iar anchetatorii nu l-au căutat, fiind condamnat pentru o infracțiune comună.

Nicolae Sergiu Cârlan, purtător de cuvânt Judecătoria Cluj-Napoca: "Nu a venit încă dovada de comunicare a hotărârii în Italia, pentru că procedura s-a realizat acolo, ca urmare a interogării realizate la cererea judecătorului în sistemul de informații Schengen."

În acest timp, suspectul a locuit în casa familiei sale din comuna Baciu, unde şi-a ucis mama şi bunica. Vecinii spun că victimele au mai avut conflicte cu el, pentru că era dependent de droguri.

Suspectul poate să stea după gratii 25 de ani, dacă va fi găsit vinovat.

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Camioanele cu cereale ucrainene au blocat străzile spre Portul Galați. „Suntem porniți de acasă de două săptămâni”

Străzile din zona Portului Galați sunt sufocate de camioane trimise din Ucraina și Republica Moldova. Zeci de TIR-uri așteaptă încheierea formalităților vamale, pentru a intra apoi la descărcat.

Grav accident în Cluj. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla s-a răsturnat

Un bărbat a murit, iar două femei au fost rănite, după ce un autoturism s-a răsturnat, joi, la ieşire din localitatea Sâncraiu spre Călata.

Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost rănit de urs, în Moeciu

Un bărbat din localitatea Moieciu, județul Braşov, a ajuns la spital rănit de un urs.

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.