Două surori din Maramureș și cei 8 copii ai lor au rămas fără casă în urma unui incendiu. De la ce ar fi pornit flăcările

×
Publicitate

O casă de lemn din Maramureș, în care două surori își creșteau cei opt copii ai lor, s-a transformat în scrum. Locuința s-a aprins, cel mai probabil, de la un boiler supraîncălzit și, în doar câteva minute, flăcările au înghițit tot.

Alarma s-a dat puțin după ora 19.00. Casa în care își duceau traiul cele două surori, împreună cu cei opt copii, a fost înghițită de un fum gros. Femeile și cei mici au reușit să se salveze din calea flacărilor. În urma lor, focul a transformat totul în scrum.

Vecină: „I-am văzut pe afară și am văzut numai fum și am strigat ce-i baiul. A fost rapid, s-a extins repede."

Mătușa copiilor: „Eu am făcut atac de panică. M-am speriat foarte tare. Toți erau acasă și au reușit să se salveze. Cred că voiau să facă baie și de la boiler… cred că s-a supraîncălzit."

Pompierii au intervenit imediat, dar din construcția din lemn, care se întindea pe mai puțin de zece metri pătrați, nu a rămas nimic.

Mătușa copiilor: „Îi luam la noi, nu-i lăsăm afară, Doamne ferește. Îi ajutăm toți, că sunt copii buni, mamele sunt fără părinți, copiii sunt fără tați, doar cu mamele, vă dați seama cât de greu le este."

Copiii au vârste cuprinse între 2 ani și 15 ani.

Localnică: „O să le dau hăinuțe că am nepoți de vârsta lor la care le-o rămas hăinuțele. O să le fac pachete cu alimente să le dau, că le-am mai făcut și le-am mai dat. Păcat de copilașii ăia. O să ajutăm. Cred că și satul o să pună bani și o să ajute."

Anchetatorii urmează să afle cauza incendiului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62465444
Șase oameni, printre care doi copii, au fost salvați de pompieri din calea unei viituri, în Suceava

A fost cod portocaliu de furtună luni seară în zona de munte a județului Suceava. Șase oameni, printre care doi copii, au fost salvați de pompieri, în ultima clipă, din calea unei viituri. Probleme au apărut și pe șosele.

62465441
Haos pe DN1, după ce Valea Oltului s-a închis. Mașinile au format coloane de kilometri întregi. „O bătaie de joc”

Haos este cuvântul de ordine pe DN1. După ce Valea Oltului s-a închis pe parcursul zilei - pentru defrișări pe traseul viitoarei autostrăzi Pitești - Sibiu, luni, mașinile au format coloane de kilometri întregi în zona stațiunilor montane.  

62465437
Criza de la TAROM. Pasageri au așteptat și 16 ore pentru un zbor: „Am pierdut cazările, vacanța”. Ce au obținut piloții

După zeci de zboruri anulate rând pe rând în decurs de mai bine de 24 de ore, conducerea companiei TAROM și angajații au ajuns la un acord: începând de marți dimineață, programul a revenit la normal.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.