Donație impresionantă a Bisericii: tuneluri de decontaminare pentru medici

×
Publicitate

O donație importantă din partea Episcopiei Romano-Catolice din Iași a venit în ajutorul cadrelor medicale din Iași.

La patru spitale din oraș au ajuns marți câte două tuneluri de decontaminare, care le sunt utile angajaților pentru dezinfectare după ce intră în contact cu pacienții. Iar în zilele următoare, Episcopia va livra şi spitalului judeţean din Suceava cinci ventilatoare mecanice pentru AŢI.

Primele echipamente au fost instalate chiar la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, unde medicii îngrijesc în aceste zile exclusiv pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19.

Carmen Dorobăț, manager Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi: "Aceasta este zona prin care se iese de la pacientul infectat. Până acum ieşeam cu combinezoane şi asistenta ne pulveriza cu un spray obişnuit cu dezinfectant. Nu numai că nu mai avem nevoie de o altă mână care să ne pulverizeze, este şi mult mai eficient şi mult mai rapid."

Tunelurile, în valoare de 8.000 de lei fiecare, sunt prevăzute cu două sisteme de decontaminare. Primul pulverizează dezinfectant, până la înălţimea de 1.50 m a celui care se dezinfectează. De la nivelul umerilor în sus, intra în acţiune al doilea sistem, cu raze ultraviolete care, la rândul lor, acţionează pentru siguranţa angajatului.

Mariana Pavel, asistent principal: "Avem siguranţa că nu mai contaminam şi alte zone, chiar dacă avem siguranţa că ne dezbrăcam de acele costume, deci ne sunt foarte utile."

Carmen Dorobăț, manager: "Ajută ca timp, ca eficienţă, beneficiem de o dublă dezinfecţie, atâta chimică, cât şi prin ultraviolet."

Episcopia romano-catolică din Iaşi a achiziţionat echipamentele de la o firmă din Bacău, care produce astfel de sisteme exclusiv pentru spitale. Pe lângă cel de boli infecţioase, câte două tuneluri de decontaminare au fost donate Institutului Regional de Oncologie, Spitalului de Neurochirurgie şi Institutului de Cardiologie din Iaşi.

Marius Poșa, antreprenor: "Nevoia zilelor de astăzi gestionează măsuri luate de urgenţă, ideea am remarcat-o prima oară intrând în nişte instituţii americane, unde am văzut aceste porţi de decontaminare."

Adrian Blăjuță, purtător de cuvânt Episcopia Romano-Catolică Iaşi: "Am luat legătura cu managerii spitalelor şi am văzut care sunt nevoile cele mai mari. Campania noastră se intitulează "Împreună Ajutăm", că aşa ne spune şi sfântul părinte Francisc, că ne-am trezit cu toţii în aceeaşi barcă şi pare că suntem dezorientaţi, nu putem reuşi singuri, ci doar împreună unii cu alţii putem face mai mult."

În plus, în zilele următoare, episcopia va livra spitalului judeţean din Suceava cinci ventilatoare mecanice pentru secţia de Terapie Intensivă.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62119180
Primul cadru medical din România care a murit după ce s-a infectat cu COVID-19 la serviciu

Un ambulanţier de 53 de ani, din Suceava, a murit marți de Covid 19, şi devine astfel primul caz de deces în rândul personalului medical, în urma infectării la muncă cu noul coronavirus, conform Ministerului Sănătăţii.

62119179
Noul tip de înșelăciune în România. Cum a fost adaptată metoda accidentul pandemiei

Polițiștii din Constanța avertizează că infractorii au descoperit un nou tip de înșelăciune. Aceştia s-au inspirat din metoda accidentul și au adaptat-o pandemiei de coronavirus.

62119175
Cercetătorii au descoperit că o zonă a coronavirusului ar putea fi vulnerabilă la medicamente și vaccinuri

Oamenii de știință de la Scripps Research au anunțat, vineri, că au descoperit „călcâiul lui Ahile” al coronavirusului, în urma unui studiu care ar putea duce la obținerea unui vaccin.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.