Doi tineri din Gorj și-au vândut copilul nou-născut pentru 7.000 de euro, plătiți pe o mașină. Sunt dați în urmărire

62533558

Doi tineri din județul Gorj sunt cercetați penal și au primit mandate de arestare în lipsă, fiind suspectați că și-au vândut copilul în vârstă de 3 săptămâni pentru 7.000 de euro.

Tranzacția a avut loc în condițiile în care femeia a declarat în fals că bărbatul care a cumpărat bebelușul este tatăl acestuia. Cu banii primiți, cei doi părinți biologici și-au cumpărat un autoturism. Aceștia, care nu sunt de găsit, au primit mandate de arestare în lipsă, iar bărbatul care a cumpărat copilul e reținut, transmite DIICOT într-un comunicat preluat de Agerpres.

Ancheta DIICOT

Ancheta în acest caz vizează infracțiuni de trafic de minori, fals în declarații, participație improprie la fals intelectual, mărturie mincinoasă și instigare la trafic de minori, fiind derulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, împreună cu polițiștii de la combaterea criminalității organizate.

Inculpați sunt un tânăr de 21 de ani, concubina acestuia, în vârstă de 17 ani și un bărbat de 47 de ani suspectat că l-a cumpărat pe fiul celor doi tineri la trei săptămâni de la nașterea acestuia.

Proxenet și prostituată

„Din probele administrate a rezultat că, începând cu vara anului 2024, inculpatul de 21 de ani a transportat-o și adăpostit-o, în diverse locații, pe inculpata cercetată în cauză (în vârstă de 17 ani și cu care se afla într-o relație de concubinaj de aproximativ 3 ani), obligând-o să practice prostituția în folosul lui material. Ulterior, în cursul lunii august 2025, același inculpat a determinat-o pe coinculpată, să îl transfere pe fiul lor minor (în vârstă de 3 săptămâni), către inculpatul de 47 de ani în schimbul sumei de 7.000 euro. Inculpata a declarat, în fals, la Oficiul stării civile că acesta din urmă este tatăl copilului, aspect consemnat în certificatul de naștere al minorului. Suma de bani astfel obținută a fost utilizată de inculpată și concubinul ei pentru achiziționarea unui autoturism", se arată în comunicat

Tentativă de scoatere a copilului din țară

După ce copilul a fost trecut pe numele presupusului cumpărător, acesta a obținut inclusiv un pașaport pe numele bebelușului, după ce mama naturală a mers cu acesta la un notar din Cluj, în luna august, și l-a împuternicit să obțină pașaport și să îl scoată pe copil din țară, însă acesta nu a apucat să îl scoată din România.

Copilul, găsit și preluat de autorități

Anchetatorii au descins la locuința tatălui din acte, unde l-au găsit pe bebeluș. Acesta a fost preluat în grija autorităților.

Joi, pe numele bărbatului care l-a cumpărat pe copil procurorii au emis ordonanță de reținere. De asemenea, pe numele celor doi tineri suspectați că și-au vândut copilul au fost emise mandate de arestare în lipsă, ei fiind dați în urmărire.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62583357
Scumpiri la energie din noiembrie: taxa de cogenerare urcă, iar facturile populației vor fi mai mari

Preţul energiei electrice şi termice va creşte uşor, de la 1 noiembrie, pe fondul majorării cu 62% a taxei de cogenerare, de la 0,0084 lei/kWh - anul trecut, la 0,0136 lei/kWh - începând de sâmbătă. 

62554755
Proiect legislativ pentru plafonarea tarifului la apa potabilă: corelat cu salariul minim net pe economie

Tariful pentru apa potabilă ar putea fi plafonat pentru consumatorii casnici, potrivit unei propuneri legislative privind facilitarea accesului la apă al populației, depusă de grupul parlamentar al AUR.

62140377
Valul pensionărilor din magistratură continuă: 22 de judecători și procurori ies din sistem într-o singură zi

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, vineri, decretele de pensionare a 22 de magistraţi, printre aceştia fiind şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arată Administraţia Prezidenţială.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.