Doi tineri din Giurgiu, reţinuţi după ce ar fi încercat să violeze o femeie de 85 de ani şi i-au luat cardul social

62122235
Getty

Doi tineri cu vârste de 22, respectiv 18 ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore după ce primul ar fi pătruns în locuinţa unei femei de 85 de ani, ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta şi i-a sustras cardul de alimente.

„Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin 112, de către o femeie, în vârstă de 85 de ani, din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns în locuinţa sa, ar fi agresat-o fizic şi ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta. Din primele cercetări, a reieşit faptul că, în noaptea de 22 spre 23 februarie, în timp ce femeia se afla la locuinţa sa, o persoană necunoscută ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta şi, ulterior, ar fi agresat-o fizic. De asemenea, aceasta ar fi sustras din locuinţa apelantei, cardul de sănătate şi cardul social pentru alimente”, se arată într-un comunicat de presă, emis miercuri, de IPJ Giurgiu.

În urma cercetărilor şi a investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat persoana bănuită de săvârşirea infracţiunilor de tentativă la viol şi furt calificat, ca fiind un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Frăteşti, judeţul Giurgiu.

Totodată, din cercetări, a reieşit faptul că acesta i-ar fi oferit cele două carduri unui tânăr, de 18 ani, din comuna Putineiu, care, având cunoştinţă de provenienţa lor, le-ar fi utilizat pentru achiziţionarea unor cumpărături.

Faţă de tânărul de 18 ani autorităţile efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, cei doi tineri au fost reţinuţi, pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi unităţii parchet competente, cu propuneri procedurale.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Un avion cu indicativ necunoscut patrulează deasupra României. Se cunoaște doar tipul aeronavei

Un avion cu indicativ necunoscut patrulează, marți, deasupra României. Este vorba despe o aeronavă Boeing P-8APoseidon, potrivit aplicației Flightradar24.com.

Aparatul pe care trebuie să îl aibă neapărat românii cu panouri fotovoltaice. Este obligatoriu

ANRE condiţionează racordarea prosumatorilor la reţeaua de energie electrică de instalarea unui contor suplimentar faţă de cel instalat la limita proprietăţii, fiind irosiți 100 milioane de euro, avertizează asociaţia prosumatorilor.

Veste bună pentru românii care vor să-și ia permisul de conducere. Klaus Iohannis a promulgat legea

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere poate să fie dat oriunde în ţară, nu numai în localitatea de domiciliu.

 

 

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.