Doi tineri din Călăraşi, reţinuţi după ce au găsit un portofel şi au început să facă plăţi cu un card aflat în el

62304113
Shutterstock

Poliţiştii din Călăraşi au reţinut doi tineri care au găsit un portofel şi au început să facă plăţi online cu cardul aflat în interiorul acestuia.

Cei doi sunt cercetaţi pentru însuşirea bunului găsit, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Dosarul în acest caz a fost deschis după ce poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din Călăraşi au primit o reclamaţie de la o femeie din municipiul Călăraşi, care şi-a pierdut portofelul, iar apoi a constatat că cineva face plăţi cu cardul său, din cont lipsindu-i suma de 3.000 de lei.

„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au descoperit autorii, aceştia fiind doi tineri, din municipiul Călăraşi. La data de 6 martie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, au pus în excutare două mandate de aducere, cei în cauză fiind conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, pentru audieri”, informează, joi, Poliţia judeţeană Călăraşi.

În urma audierilor şi a probatoriului administrat, cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei sunt acuzaţi de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, dar şi de acces ilegal la un sistem informatic şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62276269
Șase jurnaliști din Azerbaidjan, ridicați de poliție pe baza unor „false” acuzații. Alți zece jurnaliști, aceeași soartă
Șase jurnaliști opozanți puterii au fost reținuți de poliția din Azerbaidjan, pe baza unor acuzații de comerț ilegal cu valută, considerate complet „false”, de către redactorul lor șef, fiind vorba despre arestări politice.
62431554
Momentul în care un bărbat este bătut brutal de mai mulți indivizi înarmați cu bâte și topoare | VIDEO
Incident șocant, miercuri după-amiază, în apropierea bisericii Sfânta Vineri din Ploiești. Un bărbat a fost supus unei violențe extrem de brutale de către un grup de indivizi înarmați cu bâte și topoare.  
62430861
Scandal în toată regula între două femei, cadre didactice de la școala din Calopăr. Au fost amendate de polițiști
Poliţiştii din Dolj au intervenit după ce la şcoala din Calopăr a izbucnit un scandal între două femei, cadre didactice la unitatea de învăţământ.