Doi români au fost răniți în accidentul feroviar din Spania, confirmă MAE. Care e starea lor de sănătate

62607151
AFP

Doi români au fost răniți ușor în accidentul feroviar petrecut în regiunea Cordoba, Regatul Spaniei, a precizat MAE. Cei doi sunt în afara oricărui pericol.

 Reprezentanţii Consulatului General al României la Sevilla au comunicat telefonic cu cele două persoane de cetăţenie română, acestea confirmând că se află în afara oricărui pericol, conform unui comunicat al MAE.

Unul dintre români vorbea cu familia

Unul dintre români vorbea cu familia într-o videoconferință în momentul impactului, când telefonul i-a fost smuls din mână.

Au fost câteva ore de anxietate până când familia a aflat că el este bine, că a supravieţuit accidentului, scrie El Diario. Rudele şi prietenii celor dispăruţi aşteaptă informaţii după cel mai grav accident feroviar de mare viteză din istoria Spaniei.

Vagonul 8 al trenului Iryo este cel care a suferit cele mai grave avarii în acest teribil accident.

În interiorul său se aflau persoane care au supravieţuit, dar şi altele care au suferit răni foarte grave sau au decedat. Acest vagon s-a răsturnat în urma deraierii. Supravieţuitorii au reuşit să spargă o fereastră şi să scape din interiorul plin de fum, unde se aflau mulţi răniţi.

La nivelul oficiului consular nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară legate de acest accident, potrivit sursei citate.

Unde pot suna românii

MAE informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Sevilla: +34 954 233 243; +34 954 230 947; +34 954 624 053, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

MAE aminteşte că cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Consulatului General al României la Sevilla: +34 648 212 169.

Accident feroviar grav

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.

Coliziunea s-a soldat cu 39 de morţi, potrivit unui nou bilanţ, confirmat luni dimineaţa de către Ministerul spaniol de Interne, scrie CNN.

Catastrofa s-a soldat, de asemenea, cu 123 de răniţi - inclusiv cinci în stare foarte gravă şi 24 în stare gravă -, potrivit ministerului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62606917
Marele premiu la Joker, de peste 1,87 milioane de euro, a fost câștigat. Cum a fost completat biletul câștigător

Marele premiu la Joker, în valoare de peste 1,87 milioane de euro, a fost câștigat duminică, 18 octombrie 2026, la tragerea organizată de Loteria Română. Biletul norocos a fost jucat online, pe platforma bilete.loto.ro, și a costat 987,50 de lei.

Chatgpt
Românii caută sprijin emoțional la inteligența artificială. Psihologii avertizează asupra dependenței

Un studiu recent ne arată că tot mai mulți români așteaptă sprijin emoțional din partea inteligenței artificiale.

Politie 2
O femeie de 77 de ani, dispărută dintr-un centru medical din Prahova, a fost găsită decedată

O femeie care a fost dată dispărută după ce a plecat dintr-un centru de îngrijire medicală din comuna prahoveană Drajna a fost găsită decedată, a anunţat, duminică, Salvamont Prahova.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.