Doi dintre suspecţii în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner au fost prinşi. Unde au fost găsiți

62401249

Doi dintre suspecţii în cazul uciderii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner au fost prinşi. Este vorba despre Minae Marian Crstian și Ghiță Laurențiu, care se aflau în Regatul Unit.

„În urma cooperării polițienești internaționale, dintre autoritățile române și cele din Ungaria, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Republica Irlanda, Poliția Română a localizat doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiți în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv în Scoția și Irlanda de Nord. Cei doi au fost depistați de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română”, a transmis Poliția.

Minae Marian Cristian se afla în Iralnda de Nord, iar Ghiță Laurențiu în Scoția, au declarat surse pentru Știrile ProTV.

criminali om de afaceri prinsi

„În cauză, polițiștii au informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu privire la localizarea și depistarea celor doi, care a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți devansarea termenului stabilit inițial, astfel că, pe numele bărbaților au fost emise mandate de arestare preventivă și, respectiv, mandate internaționale de arestare. Ulterior, autoritățile române au transmis autorităților din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord mandatele internaționale de arestare, în vederea punerii în executare a acestora”.

Poliția Română continuă activitățile specifice, pentru localizarea celui de-al treilea bărbat, bănuit în cauză, respectiv Zuleam Costinel Cosmin.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62398689
Accident rutier într-o localitate din Ploiești. Șase persoane au fost transportate de urgență la spital
Şase persoane au fost rănite, duminică, într-un accident rutier care s-a produs în localitatea prahoveană Izvoarele, pe Strada Bisericii.
62400450
Doi adolescenţi de 14 şi 15 ani, folosiţi de traficanţi pentru vânzarea de droguri în mai multe judeţe
Judecătorii de la Tribunalul Olt au dispus arestarea preventivă a doi bărbaţi care au constituit un grup infracţional, au confecţionat şi distribuit droguri cu ajutorul a doi adolescenţi de 14 şi 15 ani.
62400109
O navă și aproape toate bărcile din Portul Constanța s-au scufundat din cauza furtunii
O navă și aproape toate bărcile din portul Tomis s-au scufundat din cauza furtunii puternice cu ploaie torențială, din acest weekend.