Doi bărbaţi şi o femeie, cercetaţi, după ce poliţiştii au găsit asupra lor peste 240 de kilograme de materiale pirotehnice

62392146

Doi bărbaţi şi o femeie sunt cercetaţi de poliţişti, după ce au fost găsite asupra lor peste 240 de kilograme de materiale pirotehnice.

”La data de 18 noiembrie 2023, poliţistii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 20 Poliţie au depistat doi bărbaţi în vârstă de 39, respectiv 28 de ani şi o femeie, în vârstă de 24 de ani, asupra cărora au fost găsite 240 de kilograme de materiale pirotehnice”, a transmis, duminică, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că, în aceeaşi zi, în jurul orei 15.00, poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe o stradă din Sectorul 6, au observat, într-un autoturism, un bărbat şi o femeie, care le-au atras atenţia prin comportamentului afişat.

”Astfel, au procedat la interceptarea şi legitimarea acestora, precum şi la efectuarea unui control al autoturismului, în urma căruia au descoperit aproximativ 140 de kilograme de materiale pirotehnice. În jurul orei 17.00, pe aceeaşi stradă, poliţiştii au depistat un alt bărbat asupra căruia au găsit aproximativ 100 de kilograme de materiale pirotehnice”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii au ridicat şi sigilat materialele pirotehnice găsite asupra celor trei persoane.

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62388278
Bărbat arestat preventiv după ce a lovit de mai multe ori un alt bărbat într-un parc din Sectorul 1 şi i-a furat un rucsac
Un bărbat de 45 de ani a fost arestat preventiv după ce a lovit de mai multe ori un alt bărbat, într-un parc din Sectorul 1 din Bucureşti, şi i-a furat un rucsac. Suspectul, prins de poliţişti, şi-a recunoscut fapta.  
62403580
Primar Constanța: O furtună de o asemenea violenţă nu cred că a fost vreodată în oraș. Care sunt prioritățile autorităților
Primarul din Constanșa, Vergil Chiţac, a afirmat că o furtună de o asemenea violenţă, cum a fost cea de sâmbătă noapte nu a fost vreodată în oraș şi a afirmat că vântul puternic a pus la pământ copaci sănătoşi, scrie News.ro.  
62403676
Domenica Ercolani, cea mai vârstnică persoană din Italia, a murit la 113 ani
Cea mai vârstnică persoană din Italia, Domenica Ercolani, născută la Urbino şi casnică întreaga sa viaţă, a murit vineri, la Pesaro, în regiunea Marche, la vârsta de 113 ani, transmite duminică ANSA.