Doi bărbați au fost reținuți după incendiul care a distrus acoperișul unui bloc din Piatra Neamț. Ce au declarat vecinii

×
Publicitate

Doi bărbați au fost reținuți în urma incendiului care a distrus marți acoperișul unui bloc, în Piatra Neamț. Sunt tata și fiu, iar unii locatarii spun că ei ar fi încercat să izoleze acoperișul înainte să izbucnească focul.

Vecinii au trecut apoi prin clipe de groază pentru că flăcările amenințau să se extindă la apartamente. Trei persoane au suferit atacuri de panică și au avut nevoie de îngrijiri.

Un martor a filmat imaginile în care se vede cum acoperișul blocului cu patru etaje este înghițit de flacări violente, iar un fum negru se răspândește rapid. Oamenii din imobilul aflat vizavi au dat alarma. Inițial, un zgomot puternic i-a alertat, apoi au zărit focul amenințător.

Rodica Cucoară: „La început se auzeau pocnituri, după aia o flacără mare.”

Mihai Marcu: „Eu când am ieşit afară deja ardea. Flacăra era aici la primul nivel cum s-ar spune şi după aia s-a dus încolo.”

În doar câteva minute vâlvătaia s-a extins și a cuprins întreg acoperișul. Iar oamenii au ieșit speriați din locuințe.

Ștefan Tofan: „În 5 minute a ars totul aproape. Au ieşit oamenii.”

Gheorghe Vasilache: „Ne-am anunţat unul pe celălalt şi am coborât jos. Am auzit zgomotul, azbestul care plesnea.”

Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale şi au reuşit să limiteze pagubele.

Irina Popa, ISU Neamț: „La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifestă generalizat la nivelul acoperişului unui bloc de locuinţe cu 4 nivele”.

A fost deschis un dosar penal pentru distrugere, iar doi locatari, tată și fiu au fost reținuți. Unii vecini spun că ei ar fi urcat pe bloc pentru a izola acoperișul cu bitum și ar fi folosit o butelie.

Polițiștii spun că după dezastrul produs, cei doi ar fi încercat să ascundă uneltele folosite ca să nu fie descoperiți.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62476852
Parlamentul din Pakistan, invadat de șobolani ”atât de uriași, că și pisicile se tem de ei”. ”Aleargă pe acolo ca la maraton”

Parlamentul din Pakistan a fost invadat de șobolani atât de mari, încât și pisicile se tem de ei, recunosc oficialii legislativului din Islamabad.

 

62476847
Incendiu violent în Craiova. Cinci spații comerciale au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu violent s-a dezlănțuit miercuri dimineață în Craiova. Cinci spații comerciale au luat foc, iar flăcările păreau de nestăvilit.

62476818
Cristian Pîrvulescu: Comisia de Etică de la SNSPA a primit mai multe sesizări legate de comportamentul lui Marius Pieleanu

Cristian Pîrvulescu a declarat că au fost depuse sesizări referitoare la un comportament inadecvat al profesorului Marius Pieleanu faţă de studente la Comisia de Etică a SNSPA.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 1
Lista măsurilor „urgente” impuse de PSD pentru a vota guvernul. Ce trebuie să facă Luca Niculescu pentru salariile bugetarilor și pensii

În timpul discuțiilor de la sediul PSD, liderii social-democrați i-ar fi transmis premierului desemnat Luca Niculescu o listă cu 12 măsuri ugente, transmit surse politice.

Sorin grindeanu 2026 2
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.