Discuții între ministrul român de Externe și șeful NATO. ”Au fost abordate acțiunile maligne ale Rusiei”

62515226

Ministrul afacerilor externe, Emil Hurezeanu, a avut marţi, o întrevedere cu Mark Rutte, Secretarul General al NATO, cei doi având discuţii despre acţiunile maligne ale Rusiei la adresa Aliaţilor şi a unor parteneri.

 

Ministrul Emil Hurezeanu a subliniat contribuţia României la securitatea euroatlantică şi angajamentul profund al societăţii româneşti faţă de valorile democratice.

Potrivit Ministerului de Externe, agenda discuţiilor a inclus evoluţiile de securitate pe Flancul Estic, cu accent pe regiunea Mării Negre, şi continuarea consolidării descurajării şi apărării Aliate.

În materie de cheltuieli pentru apărare, ţara noastră şi-a respectat angajamentele şi înţelege că nivelul cheltuielilor trebuie să corespundă intensităţii ameninţărilor.

”Au fost abordate acţiunile maligne ale Rusiei la adresa Aliaţilor şi a unor parteneri, precum şi impactul acestora asupra securităţii euroatlantice. Activităţile de dezinformare fac parte dintr-un instrumentar bine cunoscut, căruia Aliaţii şi Alianţa trebuie să-i răspundă coordonat prin consolidarea rezilienţei”, arată MAE.

”Nevoia consolidării sprijinului NATO pentru parteneri, în special Republica Moldova”

Ministerul de Externe mai arată că a fost reiterat angajamentul României de a sprijini multidimensional Ucraina, context în care ministrul Emil Hurezeanu a exprimat interesul ca România să participe activ la discuţiile privind viitorul Ucrainei.

”Cei doi interlocutori au abordat şi nevoia consolidării sprijinului NATO pentru parteneri, în special Republica Moldova, expuşi constant acţiunilor de destabilizare ale Rusiei. Ministrul Emil Hurezeanu a subliniat contribuţia României la securitatea euroatlantică şi angajamentul profund al societăţii româneşti faţă de valorile democratice şi a mulţumit Secretarului General pentru solidaritatea Alianţei faţă de România”, subliniază ministerul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62515206
Bărbatul care a păcălit o angajată a SRI să îi dea 900.000 de lei se dădea drept medic. A investit banii în criptomonede

O fostă angajată a Serviciului Român de Informații este în centrul unei povești stânjenitoare.

62514247
Contractul colectiv de muncă de la Romsilva este public. S-au acordat prime de pensionare de până la 10 salarii brute

Conflictul dintre Ministrul Mediului și cei de la Romsilva ia amploare. Oficialul a făcut public contractul colectiv de muncă și astfel s-a aflat că unii dintre foștii salariați au luat prime de pensionare de până la 10 salarii brute.

62515197
Directorul MNIR: Am refuzat să-mi depun demisia de onoare. Nu mi s-a indicat nicio încălcare a legii

Managerul Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberlander-Târnoveanu, a declarat marţi că a refuzat să-şi dea demisia de onoare.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump gettyimages 2206720545
Ambasadoarea SUA în Grecia, răspuns rapid pentru Trump, după ce Casa Albă i-a cerut demisia. Decizia luată de Kimberly Guilfoyle

Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, după ce Casa Albă îi ceruse să facă acest gest.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.