Directorul Companiei de Apă Braşov, reţinut de DNA pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită

62576016

Directorul interimar al Companiei de Apă Braşov, Liviu Cocoş, a fost reţinut de DNA pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită.

În dosar sunt cercetaţi şi membri ai Consiliului de Administraţie al companiei, angajaţi şi o firmă de resurse umane.

I-ar fi promis contracte unui expert independent

Liviu Cocoş i-ar fi promis unui expert independent care urma să deruleze procedura de selecţie a directorului general al societăţii foloase necuvenite - viitoare contracte, în schimbul alegerii sale ca director general. El le-ar fi dat foloase necuvenite unui membru şi preşedintelui CA al companiei, în scopul numirii sale în funcţia de director.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Braşov au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 18 septembrie, faţă de suspectul Liviu Cocoş, în calitate de director interimar al SC Compania Apa Braşov SA, pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită (2 infracţiuni), anunţă, vineri, DNA.

Totodată, procurorii anticorupţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi faţă de suspecţii: Liviu Dragomir, în calitate de reprezentant al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Judeţul Braşov (A.D.I.D.A.J.) în cadrul Consiliului de Administraţie al SC Compania Apa Braşov SA, pentru trafic de influenţă; Floriana Carmen Ţop Ferghete, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Compania Apa Braşov SA, pentru luare de mită; Mirela Suciu, în calitate de şefă a Departamentului de resurse umane al SC Compania Apa Braşov SA, pentru complicitate la cumpărare de influenţă şi complicitate la dare de mită; B.C., în calitate de expert independent în cadrul SC Ewora Resurse Umane SRL, pentru luare de mită, şi SC Ewora Resurse Umane SRL, pentru complicitate la luare de mită.

Potrivit DNA, în 26 martie 2025, SC Compania Apa Braşov SA a încheiat, prin cumpărare directă, cu SC Ewora Resurse Umane SRL, un contract privind achiziţia unor servicii de recrutare a unui expert independent specializat pentru derularea procedurii de selecţie şi recrutare a candidaţilor pentru poziţiile de director general şi director economic în cadrul Companiei Apa Braşov SA, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011.

”În acest context, în cursul lunii martie 2025, suspectul Cocoş Liviu, în calitate de director interimar în cadrul SC Compania Apa Braşov SA, i-ar fi promis expertului independent B.C., ce acţiona inclusiv în numele şi interesul SC Ewora Resurse Umane SRL, care urma să deruleze procedura de selecţie a directorului general al societăţii, foloase necuvenite constând în atribuirea în viitor a altor contracte de achiziţie publică, în schimbul alegerii suspectului pentru ocuparea funcţiei de director general”, arată DNA.

Totodată, susţin procurorii, în perioada mai-iunie 2025, cu ocazia derulării procedurii de selecţie a directorului general al SC Compania Apa Braşov SA şi în baza promisiunii iniţiate în luna decembrie 2024, Cocoş i-ar fi dat suspectului Dragomir Liviu foloase necuvenite constând în angajarea sa în cadrul SC Compania Apa Braşov SA, în schimbul influenţei pe care cel din urmă, în considerarea funcţiei deţinute, de reprezentant al A.D.I.D.A.J. în cadrul Consiliului de Administraţie al SC Compania Apa Braşov SA, o are asupra membrilor acestui organism, pentru a-i determina pe aceştia ca, prin încălcarea atribuţiilor lor de serviciu, să îl numească pe suspectul Cocoş Liviu în funcţia de director general al companiei.

Suspectul Dragomir Liviu a fost angajat în cadrul SC Compania Apa Braşov SA pe un post de consilier tehnic pentru care atribuţiile şi salariul ar fi fost stabilite conform cerinţelor sale.

”De asemenea, în cursul lunii iunie 2025, suspectul Cocoş Liviu, în calitate de director interimar al SC Compania Apa Braşov SA, i-ar fi dat suspectei Ţop Ferghete Floriana Carmen, în calitatea menţionată anterior, foloase necuvenite constând în angajarea unei rude apropiate în cadrul SC Compania Apa Braşov SA pe un post pentru care nu deţinea calificarea necesară şi care ar fi fost creat special pentru aceasta, pentru ca suspecta Ţop Ferghete Floriana Carmen să îl selecteze şi ulterior să îl numească pe suspectul Cocoş Liviu în postul de director general al SC Compania Apa SA Braşov”, adaugă anchetatorii.

De cine ar fi fost ajutat

Cocoş ar fi fost ajutat de suspecta Suciu Mirela care ar fi asigurat executarea tuturor cerinţelor formulate de el cu privire la procedura de numire şi de efectuare a selecţiei de către expertul B.C., ar fi participat fără drept la interviurile organizate de suspectul B.C., pentru a-l susţine pe Cocoş, în vederea desemnării acestuia în funcţia de director general; ar fi întocmit actele de angajare ale suspectului Dragomir Liviu, la cererea directă a suspectului Cocoş Liviu, ar fi stabilit, la indicaţiile suspectului Cocoş Liviu, care este cuantumul salariului acordat suspectului Dragomir Liviu, precum şi prevederile din fişa postului.

Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile 307 Cod de procedură penală.

Procurorii anticorupţie au făcut, joi, percheziţii la Compania de Apă Braşov şi la locuinţele unor politicieni, într-un dosar de luare şi dare de mită, dar şi de trafic de influenţă, fiind vizaţi, printre alţii, directorul companiei şi un vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, potrivit unor surse citate de presa locală. DNA a informat ulterior că procurorii instituţiei fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2024-2025, de către funcţionari publici şi complici ai acestora. Conform DNA, 12 percheziţii au avut loc în judeţele Braşov şi Galaţi, din care patru la locuinţele unor instituţii publice şi restul la domiciliile unor persoane sau la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62132914
Elevă de clasa a VII-a, la spital după ce a fumat o țigară electronică cu substanțe psihoactive. Poliția a deschis anchetă

Incident grav, într-o școală din Iași. O elevă de clasa a VII-a a ajuns de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău la cursuri. Adolescenta tocmai folosise un dispozitiv de vapat. Conținutul acestuia va fi analizat de polițiști, pentru a se afla dacă

62575008
Un bărbat a murit după ce o armă de vânătoare s-ar fi descărcat accidental într-un autoturism parcat, în Satu Mare

Caz șocant în județul Satu Mare. Un bărbat de 40 de ani a fost împușcat mortal cu o armă de vânătoare de un tânăr, într-o mașină din parcarea unei pensiuni. Arma s-ar fi descărcat accidental.

62556015
Turist francez, rănit în munţii Bucegi. A fost recuperat de salvamontişti după o operaţiune de peste 6 ore

Un turist francez în vârstă de 24 de ani a suferit multiple traumatisme după ce a căzut în zona Văii Căldărilor din munţii Bucegi, acesta fiind recuperat de pe munte de către salvamontişti după o operaţiune care a durat mai mult de şase ore.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.