Reforma administrației, doar la pachet cu măsurile de relansare economică ale PSD. Ce se întâmplă cu bugetul pe 2026

×
Publicitate

Partidele de la putere au convenit luni, într-o ședință a coaliției, cum vor adopta reformele de administrație. La fel ca la pachetele de măsuri precedente, Guvernul apelează tot la angajarea răspunderii în Parlament.

Se va întâmpla cu susținerea PSD, care, din nou, a obținut ce a vrut după mai multe amenințări.

Coaliția a decis ca Guvernul să-și angajeze răspunderea în Parlament pentru măsurile care reformează administrația centrală și cea locală.

PSD a mizat din nou pe rețeta câștigătoare, amenințările, care a dat din nou roade. Sorin Grindeanu a amenințat că, dacă această reformă nu va conține și măsurile de relansare economică, atunci partidul său nu o va susține. Așa că, până la urmă, ceilalți lideri au acceptat cerința social-democraților și urmează să decidă ce aleg din lista PSD. Listă care conține, printre altele:

► acordarea de 1.000 de lei pe lună pentru tinerii care se angajează pentru prima dată;

► acordarea unei subvenții lunare de 2.250 lei pe o perioadă de 12 luni pentru mame;

► creșterea valorii tichetelor de masă până la 50 de lei pe zi.

Toate aceste pachete de măsuri urmează să fie adoptate cel mai devreme pe 29 ianuarie, în Parlament.

Noi discuții despre bugetul pe 2026

În ceea ce privește bugetul pentru anul acesta, liderii de la putere au decis să creeze un grup de lucru din care să facă parte Ministerul Finanțelor, reprezentanți ai fiecărui partid, dar și reprezentanți ai primarilor de municipii/orașe și comune.

Asta pentru că trebuie să se hotărască unde se vor duce banii de pe urma impozitelor locale: dacă să rămână în comunitățile locale sau să vină la centru. Aici ar fi o problemă, dată de faptul că, la proiecția deficitului bugetar, banii din impozitele locale crescute sunt calculați ca venit la bugetul de stat.

A ieșit și scandal. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, le-a reproșat celor de la USR că s-a săturat să fie atacat nejustificat pe Legile Justiției. PSD a chemat-o pe Oana Țoiu, ministra USR de la Externe, să vină în următoarea ședință să explice și să voteze Pentru programul Mercosur.

Iar Kelemen Hunor a glumit cu ministrul Apărării, Radu Miruță, după declarațiile acestuia legate de trimiterea Armatei în Groenlanda. Președintele UDMR i-a spus că se oferă el să plece, pentru că a făcut armata la Vânătorii de Munte.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
Bebelus mama
Femeile însărcinate au dreptul la însoțitor pe toată durata travaliului și a nașterii. Nicușor Dan a promulgat legea
Femeia însărcinată are dreptul de a fi însoţită, la cerere, de o persoană aleasă de aceasta, pe tot parcursul travaliului, naşterii şi transferului intrainstituţional, conform unei legi promulgate, miercuri, de preşedintele Nicuşor Dan.
Nicusor dan instant cotroceni ursula dan 002 inquam photos octav ganea
Nicușor Dan pleacă în Irlanda pentru două summituri europene. Securitatea Ucrainei și inteligența artificială, pe agendă
Preşedintele României, Nicuşor Dan, participă joi la cea de-a noua reuniune a Comunităţii Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda la Dublin, cu tema „Europa: Puternică, sigură, conectată”.
Ctp si nd coloaj foto inquam photos simion sebastian tataru george calin
Concluzia lui CTP după conferința lui Nicușor Dan: Năpârlește continuu, lăsând să se vadă autocratul din el
Cristian Tudor Popescu a criticat dur prestația președintelui Nicușor Dan la conferința de presă susținută marți, la Palatul Cotroceni, afirmând că șeful statului a coborât „sub orice critică” prin modul în care a răspuns întrebărilor jurnaliștilor.