Descoperire inedită în Constanța. Au fost găsite morminte romane din secolele II-III p.Chr. | FOTO

62388844

Opt morminte din perioada romană au fost găsite în timpul lucrărilor la Spitalul Modular din municipiul Constanţa, au transmis reprezentanţii Primăriei Constanţa.

 

„După obţinerea autorizaţiei de cercetare arheologică de la Ministerul Culturii şi începerea săpăturilor propriu-zise, în timpul execuţiei lucrărilor la Spitalul Modular au fost descoperite vestigii arheologice. Săptămâna aceasta, în timpul desfăşurării cercetării arheologice, săpăturile au scos la iveală, până în acest moment, existenţa a opt morminte de incineraţie şi de înhumaţie, din perioada romană (secolele II-III p.Chr.). În interiorul acestora, pe lângă rămăşiţele umane, s-au găsit mărgele de sticlă şi obiecte şi fragmente ceramice”, au afirmat reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Sursa citată a precizat că vestigiile de acest tip sunt apariţii frecvente pentru zona respectivă.

„În acest moment, în perimetrul dedicat cercetării arheologice, lucrările au fost sistate, continuă cercetarea arheologică, dar acest fapt nu împiedică desfăşurarea celorlalte lucrări.
Întreaga zonă în care se află Spitalul Clinic de Boli Infecţioase este situată în perimetrul Necropolei oraşului antic Tomis. În timpul executării altor construcţii din zonă, în anii anteriori, au mai fost descoperite astfel de morminte, iar lucrările au continuat. Conform specialiştilor, procedura este ca, în momentul unor astfel de descoperiri, să fie ridicate rămăşiţele umane şi obiectele găsite, iar locul este redat lucrărilor curente”,
au mai afirmat reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Valoarea noului Spital modular este de 10 milioane de euro. Corpul modular va avea 52 de paturi dintre care 10 vor fi de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) si va fi dotat cu RMN, computer tomograf, farmacie şi laborator.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62388843
Un băiat de 13 ani a dispărut din Sectorul 2 al Capitalei. Poliția cere ajutorul populației pentru a-l găsi

Un adolescent de 13 ani a dispărut joi de la locuinţa sa din Sectorul 2 al Capitalei. Poliţia Capitalei solicită sprijin pentru găsirea minorului, scrie News.ro.

62373269
Un bărbat din Crevedia care lucra la reţeaua de iluminat stradal s-a electrocutat

Un bărbat care lucra la reţeaua de iluminat stradal în comuna dâmboviţeană Crevedia s-a electrocutat, vineri, şi a ajuns la spital, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

62188043
„Suntem în faţa unei realităţi care pute, rupe şi ucide". Preotul Necula trage un semnal de alarmă cu privire la droguri

Preotul Constantin Necula, preşedintele asociaţiei „Crucea Albastră”, trage un semnal de alarmă și avertizează cu privire la fenomenul consumului de droguri în România.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.