Bărbatul care a răpit două fetițe a recunoscut că le-a violat în mașină. Primele declarații ale mamei lor

×
Publicitate

Două fetițe au fost luate de acasă și violate de cel care l-a răpit. Individul, în vârstă de 42 de ani, era prieten cu partenerul mamei lor și a spus că le duce la o petrecere cu alți copii. Le-a urcat însă în mașină și le-a violat.

El a fost arestat, duminică seară, pentru lipsire de libertate, viol și coruperea sexuală a minorilor. Aflat deja în registrul național al agresorilor sexuali, individul a mai fost închis, tot pentru viol.

Cine este agresorul celor două minore

Constantin Zapan s-a împrietenit cu familia celor două fete din Vama Buzăului în urmă cu două săptămâni. Vineri după-amiază le-a cerut mamei și partenerului acesteia să le lase pe fete cu el, la un presupus grătar. Aceștia au fost de acord.

Partenerul mamei fetelor:Nu am vrut să le las. Aia mică nici nu a vrut să plece, dar a târât-o aia mare, că hai să mergem, stăm acolo. Era respectuos, vorbea frumos, nu pot să zic că era violent, agresiv cu noi sau cu fetele”.

Individul ar fi trebuit să aducă fetele acasă în jurul orei 21:00, adică după două ore. Dar acest lucru nu s-a întâmplat, și nici nu a răspuns la telefon.

Mama fetelor:Am sunat și pe la 11, am sunat și pe la 1, am sunat și pe la 4 fără un sfert, nimic. Telefonul închis, și după aia m-am dus la jandarmi și le-am spus lor și apoi după aia am sunat poliția și s-a dus poliția după ele”.

Sâmbătă, după ce mama a sunat la poliție, a fost declanșat sistemul „alertă răpire copil”. S-au făcut filtre și au fost publicate semnalmentele fetelor și ale celui care le-a luat de acasă. După șapte ore de căutări, bărbatul a fost oprit în trafic, la Nicovani, în județul Prahova, la peste 130 de kilometri depărtare de locuința copilelor. Fetele erau pe bancheta din spate. La audieri, bărbatul a mărturisit că le-a agresat sexual pe amândouă, în repetate rânduri, chiar în autoturism.

Reporter:Ne aflăm în locul unde bărbatul i-ar fi spus mamei că le aduce pe cele două fete cu pretextul de a face un grătar și de a se juca cu alți copii. În acest container ar fi locuit chiar el, iar după cum puteți vedea, anchetatorii au sigilat deja ușa”.

Ce spun apropiații familiei

Apropiați ai familiei spun că individul venea des în vizită.

Apropiat al familiei:Dormea acolo, mânca, aducea de toate. A avut încredere, au zis că e un băiat fain, cutare, cutare, dar uite că nu e, e violator”.

În zonă, bărbatul era de puțină vreme.

Surorile de 10 și 12 ani au rămas în grija Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului din Brașov.

Lidia Mailat, purtătorul de cuvânt al DGASPC Broașov: Ele se află acum într-un serviciu social și au început un program de consiliere psihologică și recuperare. Urmează evaluarea cazului, care se va realiza împreună cu primăria de domiciliu a fetelor”.

În funcție de rezultatul acestei evaluări, autoritățile vor decide dacă fetele se vor întoarce acasă. Cel acuzat acum de lipsire de libertate în mod ilegal, viol și coruperea sexuală a minorilor, se află deja în Registrul Național al Agresorilor Sexuali. A fost închis tot pentru viol și eliberat în noiembrie 2020. Fusese condamnat la zece ani de închisoare, dar a beneficiat de legea recursului compensatoriu și a ieșit cu aproape un an și jumătate mai devreme. Victima sa a fost tot o minoră.

Acum, dacă va fi găsit vinovat de răpire și viol, pedepsele pot ajunge în ambele cazuri până la zece ani. La sentința finală se poate adăuga și perioada neefectuată la prima condamnare.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini virale cu Cristiano Ronaldo: ”Sunt adevărate! E incredibil”
Imagini virale cu Cristiano Ronaldo: ”Sunt adevărate! E incredibil”
Citește și...
O simplă mușcătură de căpușă poate declanșa o alergie puțin cunoscută. Cum poate pune viața în pericol

Căpușele pot transmite infecții care provoacă boli grave, inclusiv boala Lyme. Acum, autoritățile sanitare încearcă să crească gradul de conștientizare asupra unei probleme mai puțin cunoscute: o alergie la carne care poate pune viața în pericol.

Un bărbat din Cluj-Napoca a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost strivit de propria mașină. Cum s-a întâmplat

Un bărbat de 57 de ani din Cluj-Napoca este în stare gravă la spital, după ce a fost strivit de propria mașină.

Care a fost cauza morții turistului german care a intrat în apa mării la Mamaia. Apropiații spun că știa să înoate

Vacanța pe litoral s-a încheiat tragic pentru un turist german care, aflat în Mamaia, a intrat în apa mării, încă rece, și a fost scos în stop cardio-respirator.

Recomandări
Motivele pentru care Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Adrian Veștea. Eugen Tomac, retras după ce nu a strâns o majoritate

Surpriză pe plan politic. Președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe liberalul Adrian Veștea, prim-vicepreședintele PNL și președinte al Consiliului Județean Brașov.

USR respinge și cea de-a doua propunere de premier a lui Nicușor Dan: „Le datorăm claritate votanților noștri”

USR a anunțat duminică, printr-o rezoluție adoptată în unanimitate de Biroul Național, că nu susține nici cea de-a doua propunere de premier înaintată de președintele Nicușor Dan: liberalul Adrian Veștea.

Nicușor Dan, la al doilea premier desemnat. Ce șanse are Adrian Veștea să strângă o majoritate în condițiile actuale

Val de reacții pe scena politică, după desemnarea lui Adrian Veștea ca premier. Liderii PNL partidului spun că nu au fost consultați înaintea nominalizării și au convocat o ședință de urgență pentru stabilirea unei poziții oficiale.