Ce le-a spus anchetatorilor individul care a răpit două fetițe și le-a agresat sexual

×
Publicitate

Bărbatul care a răpit, sâmbătă, două fetițe, copilele iubitei sale și le-a agresat sexual, a fost prins, sâmbătă seara.

Potrivit comunicatului transmis de poliția din Brașov, un prieten de-ai concubinului mamei a răpit cele două fete. Însă, sursele Știrilor PRO TV spun că este vorba, de fapt, chiar despre iubitul femeii.

Sistemul alertă răpire copil a fost activat sâmbătă, după ce două surori de 10 și 12 ani din Vama Buzăului, au plecat cu iubitul mamei lor. Fetele au fost luate cu maşina vineri seara, sub pretextul că merg la un grătar, unde pot să se joace cu alți copii, dar bărbatul nu le-a mai adus înapoi.

După multe ore de căutări, individul, în vârstă de 42, a fost prins de poliție în Prahova. În scurt timp, anchetatorii au aflat că suspectul a şi profitat de copile, în maşină.

Individul a fost căutat de poliţişti mai bine de șapte ore, în două judeţe - Braşov şi Prahova.

Alarma s-a dat, sâmbătă, în jurul orei 10:30, când iubita bărbatului a început să-şi facă griji deoarece - după mai bine de 12 ore de când a plecat cu fiicele ei - acesta nu se întorsese acasă şi nici nu mai răspundea la telefon.

Poliţiştii au făcut filtre şi au încercat să le dea de urma celor două copile. Într-un târziu, au identificat maşina suspectului în trafic.

Mihaela Florescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova: "O echipă operativă formată din ofițeri de specialitate au oprit în trafic pe raza comunei Valea Călugărească, în satul Nicovani autoturismul dat în consemn. La volanul acestuia se afla bărbatul în vârstă de 42 de ani, împreună cu cele două minore."

Fetele au trecut prin ore de coşmar. Ambele ar fi fost agresate sexual de cel care ar fi trebuit să aibă grijă de ele. Una dintre copile avea la încheieturile mâinilor urme ale agresiunii.

În fata anchetatorii, individul a recunoscut că a profitat de cele două surori şi a povestit că a oprit mașina într-o zonă izolată, între Brașov și Ploiești. În localitatea din Prahova în care a fost prins, acesta are o casă, dar nu mai fusese acolo de multă vreme, spun poliţiştii.

După ce a fost prins, bărbatul a fost adus la Brașov, iar sâmbătă seara a fost audiat. Cele două minore au fost, însă asistate la audieri de un psiholog de la Direcția de Asistență Socială și Protecție Copilului. Cercetările sunt continuate acum de către polițiștii de investiții criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.

Bărbatul de 42 de ani a fost reţinut aseară pentru 24 de ore. El a mai fost închis în trecut pentru viol și este înscris în registrul național al agresorilor sexuali.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62299416
Un bărbat a fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare, în Constanța

Un bărbat de 55 de ani a fost împuşcat în picior în timpul unei partide de vânătoare la care a participat, sâmbătă, în zona localităţii Independenţa, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

62302767
SURSE | Cele două minore de zece și 12 ani răpite de un prieten al concubinului mamei au fost violate

Două minore din judeţul Braşov care au fost răpite de către un prieten al concubinului mamei acestora au fost găsite, sâmbătă, de poliţişti pe raza judeţului Prahova.

62302730
România este cel mai mare producător de viori din UE. „Le e frică italienilor de noi”

România este cel mai mare producător de viori din Uniunea Europeană, dar și cel mai mare exportator din UE pe alte continente.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.