De ce nu s-a difuzat un mesaj de evacuare pe Otopeni, după incendiu. Explicația oficialilor

×
Publicitate

Au fost momente tensionate duminică dimineață pe aeroportul Henri Coandă, din cauza unui incendiu izbucnit în terminalul plecări, la un local de tip fast food.

Sute de oameni au fost evacuați în grabă, dar unii pasageri spun că nimeni nu i-a anunțat exact ce se întâmplă și ce-ar trebui să facă.

Reprezentanții aeroportului îi contrazic și spun că evacuarea s-a făcut ca la carte.

Era puțin peste ora 7 când, într-unul dintre restaurantele aeroportului, senzorii de fum au semnalat prezența unui incendiu. Instantaneu, zona a fost invadată de un fum înecăcios.

Erau peste 2000 de pasageri în terminalul plecări, iar unul dintre ei a înregistrat câteva imagini, revoltat. Omul îi acuză pe responsabili de dezorganizare pentru că, pe lângă sunetele stridente ale alarmelor, nimeni nu le-ar fi spus ce se întâmplă. Și nu este singurul care a avut o astfel de reacție.

”Nu au anunțat nimic timp de 20 de minute. Un singur anunț a fost făcut să mergem la poarta 38, după cele 20 de minute, dar niciun anunț legat de incendiu în timp ce era fum.” - a scris un alt pasager pe o platforma de socializare.

Nu au existat victime, însă toate persoanele care erau în acel moment acolo au fost evacuate din cauza fumului gros. Vorbim de aproximativ 500 de călători panicați care au fost duși într-o zonă sigură.

După ce incendiul a fost stins, pompierii au venit cu lămuriri: totul a pornit de la o hotă necurățată, unde s-au acumulat grăsimi ușor inflamabile. Iar reprezentanții aeroportului au explicat că un mesaj de evacuare ar fi fost difuzat doar în situația în care incendiul ar fi pus în pericol viața celor aflați acolo.

Valentin Iordache, reprezentant aeroport: ”Dacă ar fi fost cazul să se transmită un anunț se făcea imediat. Nu a fost cazul, ca să nu se creeze panică în rândul pasagerilor și personalului.”

În schimb, susțin că au fost trimiși imediat la fața locului angajați ai aeroportului, care i-ar fi îndrumat pe cei aflați acolo să părăsească perimetrul. Dacă și cum au reușit să facă acest lucru, este greu de spus, pentru că abia pompierii au reușit să grupeze oamenii și să-i evacueze organizat.

Daniel Vasile, reprezentant ISU București: ”Când au ajuns echipele era o degajare mare de fum, dar trebuiau să fie direcționați către un loc sigur. De asta s-au ocupat echipele noastre de pompieri.”

Ancheta trebuie să lămurească dacă au fost respectate normele de prevenire și intervenție în caz de incendiu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
Citește și...
Răspândirea coronavirusului în Italia provoacă îngrijorare printre români. Când este obligatorie carantina

Răspândirea coronavirusului în Italia întărește măsurile de siguranță și în România.

Autocarul cu 50 de copii care au fost în Italia a ajuns în România: ”Nu este motiv de panică”

Un autocar cu 50 de copii care vine din Italia ajunge duminică în România, însă premierul Ludovic Orban susține că aceștia nu au fost într-o zonă cu cazuri de infecții de coronavirus.

Românii din Italia, îngrijorați de răspândirea coronavirusului: ”Ne rugăm la Dumnezeu”

Românii din Italia sunt tot mai îngrijorați de răspândirea infecțiior cu coronavirus. Până acum, 3 cetățeni italieni au murit răpuși de coronavirus.

Recomandări
Ultimul efort pe Legea salarizării. Nicușor Dan și partidele fostei coaliții, noi discuții pentru salvarea banilor din PNRR

Liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare vor discuta, din nou, astăzi, cu președintele Nicușor Dan, cu privire la Legea salarizării în sectorul public, după ce cu o zi în urmă dezbaterea s-a încheiat fără nicio concluzie.

Restricții pentru mașinile clasice în localități. Primăriile trebuie să delimiteze zone fără poluare în următorul an

Noul Cod al Urbanismului adoptat recent prevede măsuri pentru reducerea poluării în localități. Autoritățile locale vor trebui să delimiteze zone fără emisii sau cu emisii scăzute în cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. 

ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate.