Dănuț Lupu, cel mai teribilist șofer din fotbalul românesc. Infracțiunile în serie care l-au condus spre închisoare

×
Publicitate

Fostul fotbalist Dănuț Lupu merge la închisoare. El a fost condamnat la 7 luni și 10 zile cu executare.

Judecătorii l-au găsit vinovat pentru că a condus fără permis pentru a doua oară, în mai puțin de 3 ani. Doar că Dănuț Lupu este deocamdată în vacanță, în Dubai. Promite însă că se va preda. Autoritățile l-au dat deja în urmărire națională.

Dănuț Lupu a primit vestea condamnării definitive departe de țară. Potrivit unor surse oficiale, fostul internațional ar fi plecat acum o săptămână în Dubai.

Dănuț Lupu, fost internațional român: "Am greșit, plătesc. Nu sunt nici singurul, nici ultimul care va ajunge acolo".

Lupu a fost prins, în 2020, la un control de rutină. Conducea prin Bragadiru deși avea permisul anulat încă de acum 20 de ani.

Dănuț Lupu, fost internațional român: "Dacă dumneavoastră credeți că puteam face altfel... Mi-era rău. Am fost pur și simplu... Îmi era rău. Trebuia să ajung la spital, într-un fel sau altul. S-a văzut că m-am dus la spital, mi-am făcut analize".

Doar că Lupu avea deja o condamnare definitivă pentru un episod identic, petrecut în 2017, în județul Vrancea. Și atunci a condus și chiar a provocat un accident minor sub pretextul că proprietarului mașinii i s-a făcut rău.

Judecătorii din Galați l-au condamnat, inițial, la 6 luni de închisoare pentru conducere fără permis, dar au amânat executarea pedepsei convinși că Lupu și-a înțeles lecția.

Și totuși, o săptămână mai târziu, fostul fotbalist a fost prins din nou și acuzat de aceeași infracțiune.

Dănuț Lupu a încercat până în ultima clipă să îi convingă pe judecători să fie ceva mai îngăduitori față de ilegalitatea pe care și-a asumat-o și să nu îi dea o pedeapsă cu închisoarea, ci cel mult o amendă penală. Pentru fostul mare internaținal, ar fi fost poate singura variantă prin care să scape de încarcerare.

Acum, magistratii i-au revocat amânarea primei pedepse și i-au contopit-o cu cea de-a doua, de 4 luni de închisoare. Așa că, în final, Lupu a primit 7 luni și 10 zile în regim de detenție.

Dănuț Lupu, fost internațional român: "Una e să faci, să furi milioane de la bancă sau de undeva și alta e pur și simplu să încerci să faci ceva pentru sănătatea ta. Nu m-a prins băut, nu m-a prins drogat, n-am făcut accident. Până la urma urmei, nu am fost eu pericolul public".

Fostul fotbalist a fost arestat si la începutul anilor '90, în Grecia, după ce a fost bănuit că ar conduce o bandă de hoți de mașini. Lupu susține că i s-a înscenat totul, iar după câteva săptămâni petrecute în spatele gratiilor a fost eliberat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62391248
Cum să vă feriți de site-urile fake. Pățania unei tinere care a comandat o rochie

Fiţi precauţi atunci când faceți cumpărături online. Mai mulți români au fost înșelați de reprezentanții unor magazine, care își promovau produsele, pe rețelele sociale.

62346435
Înfrângere aspră pentru ANAF la ÎCCJ. Verdict în problema diurnelor trecute de Fisc la venituri salariale

Victorie la ÎCCJ pentru o companie din domeniul construcțiilor care a fost obligată de ANAF la sume suplimentare după ce instituția a încadrat diurnele și indemnizațiile de detașare la venituri salariale.

62391223
Concluzia oficială a procurorilor în cazul tânărului drogat, care și-a făcut rău singur lovindu-se de o mașină parcată

Un tânăr a murit după un scandal în stradă, tatăl lui reclamând că a fost bătut de poliţiştii veniţi să aplaneze conflictul, însă procurorii susţin că acesta s-a lovit cu capul de asfalt.

 

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.