Soprana Virginia Zeani, „prima donna assoluta", a fost condusă pe ultimul drum în satul Solovăstru, în care a copilărit

×
Publicitate

Cunoscuta soprană Virginia Zeani, născută în România, cunoscută drept „prima donna assoluta" a Teatrului de Operă din Roma s-a stins din viaţă în West Palm Beach, Florida, la vârsta de 97 de ani.  

Și cea mai mare dorință a ei a fost să fie înmomântată în județul Mureș, în locul pe care l-a purtat totdeauna în suflet ca fiind acasă. O întreagă comunitate a condus-o joi pe ultimul drum.

Virginia Zeani a copilărit în localitatea Solovăstru și, chiar dacă a trăit o bună parte din viață peste granițe, unde şi-a căpătat faima printre iubitorii muzicii de operă, şi-a dorit să fie înmormântată acasă.

Soprana a încetat din viaţă în Statele Unite, pe 23 martie. Trupul i-a fost repatriat şi joi sute de persoane au condus-o pe celebra soprană pe ultimul drum.

Gyorgy Levente, director Filarmonica Târgu Mureș: „Este un moment foarte trist pentru noi. Virginia Zeani a ajuns să fie cântăreața absolută în anii 50 -60 în Italia, când erau cei mai buni cântăreți din întrega lume, Maria Callas din Grecia care a fost la divina Leila, Turcia și iată Virginia Zeani din județul Mureș”.

Baciu Ioan, profesor: „Este cea mai importantă personalitate a satului Solovăstru”.

Luca Ortansa, artistă: „Mă simt onorată să fiu consăteană cu marea soprană a lumii Virginia Zeani, pe care o regretăm din suflet toți cei care am iubit–o. Pentru că rămâne legenda noastră”.

În cursul bogatei sale cariere lirice, Virginia Zeani a străbătut întreaga lume şi a interpretat o mulţime de personaje din opere celebre.

A influenţat traiectoria multor artişti din ţară şi a colaborat cu nume mari precum Luciano Pavarotti și Andrea Bocelli.

La împlinirea vârstei de 97 de ani, pe 21 octombrie 2022, Virginia Zeani a fost inclusă în Opera America Hall of Fame, alături de mari personalităţi din domeniu.

Deţinea peste 50 de premii şi distincţii internaţionale. Iar în 2011, a primit Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo", de la regele Mihai I al României.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62343029
Descoperirea făcută de vameșii de pe Otopeni când au verificat bagajul de cală al unui român venit din UK. GALERIE FOTO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Aeroportului Otopeni au găsit în bagajul de cală al unui român care venea din Marea Britanie mai multe plicuri care conţineau 200 de grame de metamfetamină şi mefedronă, droguri de mare risc.

62270025
Taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu 13,8%, de anul viitor, în Bucureşti. Proiectul a fost adoptat de CGMB

Taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu 13,8% de anul viitor, în Bucureşti, pe baza ratei inflaţiei, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de joi.

62271219
Cum se fac angajările la Metrorex. Șpagă de până la 7.500 de euro pentru un post de mecanic. Trei persoane arestate preventiv

Trei persoane au fost arestate preventiv, iar alte nouă sunt cercetate sub control judiciar într-un dosar privind fraudarea unui concurs de la Metrorex pentru ocuparea unor posturi de mecanic ajutor locomotivă.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.