Cum s-a produs accidentul în care șase copii au fost spulberați pe trecerea de pietoni, iar unul a murit. ANIMAȚIE GRAFICĂ

×
Publicitate

Apar noi detalii despre accidentul în care șase copii, elevi ai unei școli de fotbal, au fost spulberați de o mașină pe o trecerea de pietoni din Petroșani. Se întorceau de la serbarea de final de an.  

Unul dintre ei, în vârstă de 11 ani, s-a stins câteva ore mai târziu, la spital, în timp ce un coleg de 14 ani este intubat, în stare gravă. Cel care i-a lovit în plin, un tânăr inconștient de 19 ani, nu avea permis, era băut și a fugit după impact. A fost prins la scurt timp și reținut.

Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional!

Copiii plecaseră de la serbare și mergeau spre casă. Traversau drumul european E79 pe o trecere foarte bine luminată.

La ora 21.58, șase dintre ei au fost izbiți în plin de o mașină neagră. Un alt șofer le acordase prioritate, iar copiii au trecut, când, pe cealaltă bandă, un individ băut și fără permis i-a spulberat. Au urmat momente dramatice, în care ambulanțele soseau pe rând. Între timp, polițiștii îl căutau pe făptaș și făceau cercetările de la fața locului.

Impactul a fost atât de puternic încât bucăți din caroseria mașinii s-au împrăștiat pe șosea. Cosmin, unul dintre copilaşii răniţi, a murit la spital. Avea doar 11 ani.

În spitalul din Petroșani, s-a făcut triajul victimelor. Trei copii au fost trimişi la spitale din Timișoara. Doi dintre ei sunt în stare bună.

Unul dintre copiii loviți de mașină a fost transferat la secția Chirurgie și Ortopedie Traumatică. Lângă el, cu lacrimi în ochi se aflau părinții. Un alt adolescent, de 14 ani este intubat, la secția de terapie intensivă a spitalului județean.

Sorin Barac, manager Spitalul Județean Timișoara: "Băiatul este într-o situație destul de gravă, foarte rea, însă colegii de la neurochirurgie au intervenit promt. Sperăm ca organismul lui să lupte."

Copiii erau toți la o şcoală de fotbal. La serbarea de final de an, Cosmin, băiețelul care a murit, fusese premiat. 

Părinții și antrenorul copiilor sunt şocaţi.

Damian Militaru, antrenor de fotbal: "A nenorocit acești copii și familiile lor. Am stat și toată noaptea la spital. Și ne-a dat vestea dimineața ca un copilaș a murit. E foarte greu."

La locul tragediei, colegii și părinții au adus trandafiri albi și o minge de fotbal și aprins lumânări pentru Cosmin.  

Părinte: "Carnagiu. Dezastru. Coşmar. Un copil s-a ridicat singur, restul inconștienți, eu sincer am ajuns când 2 erau luați de salvare, eram mulți părinți, copii aici."

Tânărul de 19 ani, bănuit că a provocat accidentul, a fost prins după un sfert de oră la Aninoasa, la aproximativ 10 kilometri de locul accidentului. Avea o alcoolemie de 0,81 miligrame alcool pur în aerul expirat și a fost reținut. El trebuie să răspundă mai multor acuzații, cea mai gravă fiind aceea de ucidere din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62261479
Alertă falsă cu bombă, la un mall din București. Centrul comercial a fost evacuat

A fost alertă cu bombă la un centrul comercial Sun Plaza din București, joi seară. Toate persoanele din centrul comercial au fost evacuate.

62311594
Asociația „Daruieste Viață” a terminat construcția unui nou spital pentru copii. Va exista loc și pentru părinți

Un spital nou făcut din donații va adăposti de anul viitor speranțele a mii de copii și părinți.

62191482
Obligațiile pe care le au companiile din România atunci când sunt atacate de hackeri. Au la dispoziție mai puțin de 48 de ore

Companiile din România care vor fi atacate de hackeri trebuie să anunţe incidentele în mai puţin de 48 de ore.

Recomandări
Doicesti reactoare nucleare smr getty
Noi detalii oficiale despre problemele apărute la proiectul nuclear american SMR de la Doicești, criticat de Ilie Bolojan

Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul SUA al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite - afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.