Şase copii au fost loviţi de un autoturism, pe o trecere de pietoni din Hunedoara. Unul dintre ei a murit

×
Publicitate

Un copil dintre cei şase care au fost loviţi miercuri seară pe o trecere de pietoni din municipiul Petroşani a murit, a anunţat Poliţia din Hunedoara.

Copilul avea 11 ani şi era internat la spitalul din Petrosani, la ATI. Încadrarea juridică, în cazul şoferului vinovat se schimbă în ucidere din culpă, conform News.ro.

„A murit unul dintre copiii accidentaţi la Petroşani”, a anunţat IPJ Hunedoara, fără a da detalii despre minor.

Potrivit poliţiştilor, în acest caz se va extinde încadrarea juridică, în cazul şoferului vinovat şi va fi cercetat pentru ucidere din culpă.

Un pacient se află internat în stare gravă. Alți doi au picioarele fracturate

Doi dintre cei trei copii, implicaţi în accidentul din Petroşani care au fost transferaţi la Timişoara sunt internaţi la Spitalul de Copii cu fracturi la picioare şi leziuni la cap, iar cel de-al treilea se află la Spitalul Judeţean Timişoara unde este internat la Secţia ATI, în stare gravă, intubat.

Medicul Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara a declarat că cei doi copii internaţi la această unitate medicală au 13 şi 14 ani şi au fracturi la picioare şi leziuni la nivelul capului.

„Ca urmare a acestei tragedii su sosit la noi doi copii, de 13 şi 14 ani, amândoi cu leziuni la nivelul membrelor inferioare, unul dintre ei cu fractură de tibie şi celălalt cu fractură de tibie şi o fractură deasupra celuilalt genunchi. Amândoi au leziune de craniu, adică capul spart. Sunt în afară de orice pericol vital în acest moment, trecuţi în terapie intensivă, pentru a se asista ortopedico-chirurgical leziunile provocate. La unul dintre ei fractura este deschisă, deci va trebui recuperare”, a declarat Mihai Gafencu.

Medicii de la Spitalul Judeţean Timişoara au anunţat că un al treilea copil implicat în acelaşi accident este internat în Secţia ATI, în stare gravă, intubat.

Accident grav în Petroșani

Şase copii au fost loviţi de un autoturism, miercuri seară, în timp ce se aflau pe o trecere de pietoni, în municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara.

În urma accidentului, un copil de 11 ani este resuscitat de echipajele medicale, alţi patru au fost duşi de urgenţă la spital, iar un al şaselea a fost dus la spital de familie.

Şoferul, un tânăr de 19 ani, a fugit de la locul accidentului, fiind găsit ulterior de poliţişti. El nu are permis de conducere şi era băut.

”Conducătorul auto a prezentat o concentraţie la etilotest de 0,81 mg/l, alcool pur în aerul expirat, şi a fost condus la unitatea medicală din Petroşani, în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei”, a informat IPJ Hunedoara.

Accidentul a avut loc miercuri seară, informează News.ro.

”În urmă cu puţin timp, la Petroşani, 6 copii au fost răniţi de un autoturism, pe o trecere de pietoni. Au fost alocate de urgenţă trei ambulanţe SMURD şi trei ale SAJ. Din primele informaţii primite rezultă că până în momentul de faţă, 3 copii au fost transportaţi de către SAJ Hunedoara la Spitalul Municipal Petroşani şi unul de către echipajul SMURD”, transmite ISU Hunedoara.

Pentru un copil de aproximativ 11 ani, paramedicii au început manevrele de resuscitare la locul accidentului.

Un al şaselea copil a fost transportat la spital de către familie.

Poliţiştii au ajuns acolo şi au deschis o anchetă.
 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62312044
Surpriză la Baza 90 Otopeni. Cine a coborât dintr-un elicopter. FOTO

Moș Crăciun a ajuns miercuri la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, cu o aeronavă IAR-330 Puma.

62304733
Două angajate de la Ambulanţa Vrancea s-au bătut în timpul serviciului. Au intervenit polițiștii

Două angajate ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vrancea s-au agresat în timpul serviciului, poliţiştii deschizând un dosar penal în acest caz, pentru purtare abuzivă.

 

62312042
Povestea emoționantă a unui bucureștean care n-a intrat la serbarea fiicei, rușinat de cum era îmbrăcat

Un bărbat din București a făcut o postare pe Facebook care a impresionat mai mulți oameni, care au sărit imediat să ajute.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.