Cum s-a produs accidentul în urma căruia patru muncitori și-au pierdut viața, pe o stradă din Iași. ANIMAȚIE GRAFICĂ

×
Publicitate

Patru familii își plâng morții, după ce o șoferiță băută a făcut ravagii pe o stradă din Iași. Patru bărbați care făceau parte dintr-un grup de șapte muncitori, erau în zonă pentru o lucrare când o mașină a intrat cu viteză într-o dubă, care i-a zdrobit.

Înainte de tragedie, femeia a fost suprinsă în timp ce gonea pe bulevardele din oraș. Vineri când au găsit-o polițiștii, bea bere cu niște prietene, spun surse din anchetă.

În timp ce ambulanțele continuă să vină la locul accidentului, militarii din detașamentul de descarcerare încearcă să scoată muncitorii dintre vehiculele zdrobite. Unele victime sunt resuscitate direct pe șosea. Cel puțin patru echipaje de la SMURD și de Serviciul de Ambulanță intervin. În jurul orei unu, autoturismul condus de femeia de 39 de ani a izbit zidul unei case, după care a fost aruncat în autoutilitara lângă care se aflau muncitorii.
 

Reconstituirea grafică a accidentului
 

Șoferița iese cu viteză dintr-o curbă la stânga și, fără să controleze mașina, lovește imobilul de pe marginea drumului. De acolo, autoturismul este proiectat în vehiculul utilitar. Trei muncitori erau pe trotuar, iar alți patru lângă partea din spate a autoutilitarei. Patru dintre ei au murit pe loc. Politișitii au stabilit că femeia care a provocat tragedia băuse. Avea o alcoolemie de 0,42 la mie.

Mai multe lumânări au fost aprinse la locul tragediei. Pantoful unuia dintre muncitorii loviți a fost identificat de crimilișiti drept proba cu numărul 14, în dosarul de ucidere din culpă și vătămărare din culpă deschis de politiști.
 

accident morti

 

Polițiștii au găsit-o pe femeie bând bere la o terasă
 

După accident, șoferița a fost dusă la spital cu lovituri la cap, torace și la abdomen, dar a cerut să fie externată și a plecat din salon, fără acordul medicilor. Polițiștii i-au monitorizat telefonul și au găsit-o la prânz, la o terasă. Surse din anchetă spun că bea bere cu niște prietene.

Șoferița se numește Adina Iuliana Ghervase. Polițiștii au găsit imagini cu ea, înainte de accident, în timp ce circula cu viteză prin oraș. Nu oprește să se asigure în zona unei treceri de pietoni, gonește într-o intersecție și accelerează pe o altă strădă. Vineri după-amiază a fost reținută.

Ciprian Duca, Ioan Cojocaru, Gheorghe Șutacu și Constantin Bounegru sunt bărbații uciși în accidentul provocat de femeia de 39 de ani. Duca era inginer, șeful punctului de lucru. Se mutase de curând, împreună cu iubita lui, în casă nouă.

Vecin: Era super tip. Vecin de nota zece. Și-au luat casa asta în primăvara, a făcut-o lux și uite ce tragedie.

Ceilalți trei bărbați morți erau muncitori necalificați. Gheorghe Șutacu avea 48 de ani.

Elena Albu, cumnata lui Gheorghe Șutacu: Un om extraordinar de bun.”

Elena Junică, ruda lui Gheorghe Șutacu: Are o fată și un băiat. Are familie. Era foarte bun, foarte omenos.

Muncitorii loviți în accident erau angajați la societatea de drumuri a Primăriei Iași. Șeful lor spune că lucrarea pe care o făceau joi noapte era semnalizată.

Kristian Bârzu, director tehnic citadin Iași:Ea a avut, se pot vedea și în imagini, a avut barieră, a avut popice, popicele au fost spulberate de această mașină. Toți cei care lucrau aveau veste amortizoare.

Trei dintre muncitorii care au scăpat cu viață din accident sunt în spital. Unul a fost operat și este la terapie intensivă cu prognostic rezervat, spun doctorii.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Fiul lui Piedone ar putea candida la Primăria Sectorului 5 din partea AUR

Deputatul PSD Vlad Popescu, fiul lui Cristian Popescu Piedone, ar putea candida pentru Primăria Sectorului 5 din partea AUR.  

Trendul “Tiny House” în imobiliare: case modulare începând de la 7500 de euro

Migrația dinspre urban spre rural, generată de contextul pandemic, a generat un nou trend pe piața imobiliară: căsuțele care fi amplasate rapid în mijlocul naturii, la un cost modic. Astfel, oricine poate avea o casă de vacanță peste noapte.

Tragedie în Alba Iulia. Un adolescent de 15 ani a murit electrocutat, după ce s-a urcat pe un vagon de tren

Un adolescent de 15 ani din Alba Iulia a murit electrocutat după ce s-a urcat, din joacă, pe un vagon de marfă.

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.