Cum a reacționat Horațiu Potra în fața jurnaliștilor, când a plecat de la Parchet cu brățara de supraveghere la picior

×
Publicitate

Horațiu Potra, fostul luptător în Legiunea Străină, scapă de arest și este cercetat penal sub control judiciar.

Decizia a fost luată de Judecătoria Ploiești, care a respins cererea procurorilor pentru arestarea preventivă. Potra este acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică. Polițiștii i-au pus o brățară electronică de supraveghere.

Avocat: „Domnul el e bărbat, e un om puternic, nu se vede că e afectat, dar cine îl cunoaște știe că nu e. Nu e tot una, și se vede că nu mai e chiar așa coerent ca în prima zi. Eu n-am avut în cariera mea, domnule, să vii cu... că s-a găsit un un pistol cu aer comprimat cu bile de cauciuc și să propui arestarea preventivă. Și două postări pe Facebook, iertați-mă, dar dacă nu era contextul, nu cred că...”

Horațiu Potra este un om liber, dar libertatea lui este limitată, cel puțin cea de mișcare, pentru că judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Ploiești, care a respins propunerea de arestare formulată de procurori împotriva fostului luptător din regiunea străină, a decis să-l plaseze sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Horațiu Potra s-a ales cu mai multe interdicții și obligații, de la acelea de a răspunde ori de câte ori este chemat în anchetă, fie de polițiști, fie de procurori, până la interdicția de a părăsi Sibiul și mai ales, de a purta sau folosi arme de foc.

După ce s-a terminat ședința de judecată și după ce s-a pronunțat această încheiere, Potra s-a întors la Poliția Prahova pentru noi proceduri, iar de acolo a ajuns la Parchetul Curții de Apel Ploiești.

Obligat să rămână în Sibiu

Lui Horațiu Potra i-a fost pusă o brățară electronică de supraveghere, așa încât este monitorizată întreaga sa mișcare. De altfel, la ieșirea din biroul procurorilor, Horațiu Potra n-a făcut foarte multe declarații, a dat de înțeles clar că se bucură de această decizie pe care o consideră normală. Se bucură că nu ar fi existat influențe politice în ceea ce-l privește pe judecător - spune el- și că nu îl deranjează această brățară, pentru că nu are nimic de ascuns.

În rest, nu a oferit nicio altă explicație. A urcat într-un taximetru și a plecat, cel mai probabil, spre județul Sibiu, pentru că el, practic, în toată această perioadă, va trebui să rămână în interiorul județului Sibiu. Rămâne de văzut dacă procurorii vor contesta această decizie a Judecătoriei Ploiești, în sensul de a insista pentru această măsură preventivă drastică a arestului preventiv, cel puțin deocamdată.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62504460
Victoraș Micula, acuzat că a dat bani pentru a promova un candidat la prezidențiale pe TikTok

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a deschis un dosar penal in rem, pentru coruperea alegătorilor, după ce, pe internet, au apărut declarații ale mai multor persoane care susțineau că au fost plătite să promoveze un candidat la prezidențiale.

62504464
Ce s-a găsit în mașina unui tânăr, după ce a lăsat-o în mijlocul străzii

Un tânăr din Suceava a rămas fără permis după ce poliţiştii au găsit în maşina să 14 pliculeţe cu o substanţă necunoscută.

62504446
Cum explică cercetătorii sfera strălucitoare care a apărut din senin pe cer, în Constanța. Pilot: „Cred că este un OZN”

Apariție misterioasă în Constanța. O sferă strălucitoare a luminat aseară cerul, în zona de sud a litoralului. S-a văzut foarte bine și de pe mare și mai ales din zona aeroportului Tuzla.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.