Copilă de 11 ani din Neamț, obligată să se prostitueze de trei persoane. Micuța ar fi fost racolată prin metoda loverboy

×
Publicitate

Un adolescent de 16 ani, o femeie de 33 de ani şi un bărbat de 62 de ani sunt cercetaţi de procurorii DIICOT Neamţ după ce băiatul ar fi recrutat, prin metoda loverboy, o fată de 11 ani, pe care a determinat-o să se prostitueze.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a anunţat, joi, că procurorii de la Biroul Teritorial Neamţ au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de doi inculpaţi, de 16 şi 62 ani, şi o inculpată în vârstă de 33 de ani, pentru trafic de minori, viol săvârşit asupra unui minor, în formă continuată, şi pornografie infantilă.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada februarie-aprilie 2024, inculpatul în vârstă de 16 ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate in care se afla o victimă minoră (11 ani) a recrutat-o prin metoda loverboy şi a transportat-o în diverse locaţii, determinând-o să întreţină relaţii sexuale contra cost cu mai mulţi bărbaţi. Sumele de bani obţinute de minoră au fost însuşite integral de inculpat”, a arătat DIICOT.

Copila a fost și victima unei femei și a unui bărbat

Ulterior, în intervalul mai-septembrie 2024, inculpata a racolat aceeaşi victimă minoră, pe care a adăpostit-o în apartamentul său, facilitându-i practicarea prostituţiei. Clienţii au fost identificaţi prin publicarea de anunţuri pe un site de profil, iar sumele de bani astfel obţinute de persoana vătămată au revenit aproape în integralitate inculpatei.

„Din probele administrate în cursul urmăririi penale a mai rezultat că, în perioada martie-septembrie 2024, inculpatul în vârstă de 62 de ani a întreţinut cu victima minoră raporturi şi acte sexuale în schimbul unor remuneraţii. În acest context a produs cu telefonul mobil personal peste 80 de materiale pornografice de tip imagine şi video pe care le-a stocat şi deţinut in acelaşi sistem informatic”, au stabilit procurorii.

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea inculpatului de 62 de ani şi au formulat propunere de arestare preventivă a acestuia şi a inculpatului de 16 ani, care se sustrage urmăririi penale. Femeia a fost pusă sub control judiciar.

În 27 septembrie şi 2 octombrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Neamţ a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62475827
Primarul şi contabilul-şef al Primăriei Brezoi (Vâlcea), cercetaţi sub control judiciar pentru mai multe infracţiuni

Primarul şi contabilul-şef al Primăriei Brezoi, judeţul Vâlcea, sunt cercetaţi sub control judiciar pentru abuz în serviciu în formă continuată, angajarea a cheltuielilor cu depăşirea bugetelor aprobate şi spălare de bani.

62487692
S-a ales cu dosar penal după ce polițiștii din Dolj i-au verificat mașina. Ce au descoperit în bagajele din portbagaj. FOTO

Polițiștii de frontieră din Dolj au descoperit în mașina unui șofer bulgar mai multe pachete de țigări care aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru că nu a prezentat documente de proveniență.

 

62483258
Un minor din Gorj a fost reţinut și altul expertizat psihiatric după ce au agresat un tânăr şi i-au furat banii

Un minor a fost reţinut şi un altul urmează să fie expertizat psihiatric, fiind acuzaţi de tâlhărie, după ce, marţi noaptea, au agresat un tânăr de 19 ani.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.