Copil de 9 ani, la un pas de moarte după ce a fost lovit de cal, în Galați

×
Publicitate

Un băiat în vârstă de nouă ani din Galaţi a fost la un pas de moarte după ce a fost lovit puternic în cap de calul din gospodărie.

Cel mic a căzut ca secerat la pământ, dar ţipetele lui au fost auzite de sora mai mică. Şi fetiţa a fost cea care i-a alertat pe părinţi.

Copilul de nouă ani se juca împreună cu sora lui, în vârstă de şase ani, în curtea casei din satul Adam, judeţul Galaţi.

Părinţii celor doi erau în grădină în momentul în care băiatul a mers să-i dea de mâncare calului din gospodărie. Animalul s-a speriat însă şi l-a lovit cu piciorul din spate direct în frunte.

Fetiţa, alarmată de țipetele fratelui ei, a cerut imediat ajutor.

Dr. Mihai Polinschi, Ambulanţă Galaţi: "Un băieţel a fost găsit de sora lui mai mică, lovit de cal, pe jos. Un traumatism cranio-cerebral mediu. Un copil somnolent şi puţin agitat."

Doctorii ajunşi la faţa locului au decis să cheme un elicopter SMURD pentru a-l transporta pe copil de urgenţă la spital.

Dr. Angel Trifan, medic SMURD Galaţi: "L-am adus la Galaţi pentru investigaţii suplimentare. Este conştient, uşor agitat, vom vedea în funcţie de ce iese la computer tomograf dacă e nevoie de o intervenţie neurochirurgicală."

Băiatul este în stare stabilă, spun doctorii. Dar va rămâne în grijă medicilor în următoarele zile pentru că astfel de lovituri sunt foarte periculoase.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61914846
Moaștele Sfintei Parascheva. „E mai important să ne rugăm la Sfânta de ziua ei"

Este a treia zi de rugăciune la Iaşi, iar mii de pelerini continuă să ajungă aici, pentru a se închina la Sfânta Parascheva. Cu nădejde şi credinţă puternică, oamenii stau la rând chiar şi ore întregi pentru a atinge racla.

61914841
Dosar penal pentru doi hunedoreni, acuzați de braconaj cinegetic

Doi bărbaţi din Hunedoara sunt acuzaţi de braconaj cinegetic.

61914830
Trupul femeii aflat în maşina căzută în Dunăre a fost găsit de autorităţile sârbe

Trupul femeii aflate în maşina care a căzut în Dunăre, sâmbătă, în Caraş-Severin, a fost găsit pe malul sârbesc al Dunării, în zona corespondentă localităţii Sviniţa din judeţul Mehedinţi.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.