Ce se întâmplă la frontiere după intrarea în Schengen. Motivul pentru care un șofer nu a mai putut să meargă spre Italia

×
Publicitate

Au trecut trei zile de când România este membră cu drepturi depline în spațiul Schengen, dar asta nu înseamnă că frontierele cu Bulgaria și Ungaria au rămas nepăzite.

Vineri, polițiștii au făcut controale aleatorii, așa cum sunt obligați în primele șase luni ale anului. La Arad, echipajele au descoperit deja un bărbat care ducea ilegal la muncă în străinătate mai multe persoane.

Un bărbat din Craiova dorea să treacă granița în Ungaria împreună cu alți opt români aflați în microbuzul său. La controlul făcut prin sondaj, polițiștii au aflat că pasagerii plătiseră câte 100 de euro ca să ajungă în Italia, așa că i-au cerut șoferului licența de transport. Pentru că nu avea documentul la el, cursa a fost oprită într-o parcare la 30 de km de Vama Nădlac 2, iar cel de la volan a fost amendat cu 5.000 de lei.

Șofer: „Mergem la agricultură, să muncească, să ținem mistreții la conducere.”
Reporter: „Și nu aveați autorizație?”
Șofer: „Nu am autorizație, că eu nu fac... vin ocazional, m-a rugat un prieten și asta este.”

Șoferii cu actele în regulă au fost lăsați să-și continue drumul. Și cei care transportă marfă au fost verificați, inclusiv cu câini antrenați să descopere substanțe interzise.

Polițiștii de frontieră, în căutarea migranților

La punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Russe, polițiștii au folosit și o dronă cu termoviziune. Aceasta poate detecta migranții ascunși în remorcile camioanelor.

Așa se vor desfășura cele șase luni de controale aleatorii pe care România e obligată să le facă la frontierele Schengen. Polițiștii îi trag pe dreapta pe șoferi într-o parcare și le verifică documentele și marfa pe care o transportă. După expirarea celor șase luni de controale aleatorii, polițiștii vor controla doar în baza unor analize de risc, acolo unde au informații că s-ar putea transporta migranți sau bunuri interzise.

Pe lângă documentele mașinii și permisul șoferului, polițiștii pot solicita documentele de călătorie pentru toți pasagerii. Atenție, și după eliminarea totală a controalelor, pot cere, în cazul în care văd copii în mașini, procura notarială, dacă aceștia nu sunt însoțiți de ambii părinți. Documentul este obligatoriu.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62509395
Deși Guvernul a decis că 3 ianuarie este zi lucrătoare, instituțiile au avut ușile închise

Dornici să-și plătească taxele pentru a beneficia de reduceri, dar și ca să scape de o grijă, unii români au mers vineri la ghișee.

62509372
Condamnare de peste 18 ani de închisoare pentru un infirmier care a violat 4 paciente. Va trebui să le plătească despăgubiri

Un infirmier de la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu a fost condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare după ce ar fi violat patru paciente. Judecătorii au decis, în plus. că bărbatul trebuie să plătească şi câte 10.000 de euro daune morale pentru fiecare

62509380
Un șofer a murit la volan, în Pitești. Ce s-a întâmplat cu mașina aflată în mers

Un bărbat a murit, vineri după-amiază, în timp ce se afla la volanul unui autoturism care circula pe o stradă din Piteşti. Maşina sa a lovit o bordură şi s-a oprit.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.