Consiliul Europei denunță „folosirea excesivă a forţei” împotriva manifestanților în Franța. „Violenţele trebuie să înceteze”

62334227
IMAGO

''Folosirea excesivă a forţei'' împotriva demonstranţilor din Franța constituie un motiv de îngrijorare la Consiliul Europei. Comisarul pentru drepturile omului Dunja Mijatovic a atenţionat Guvernul francez, solicitând să respecte dreptul de a manifesta.

„Incidente violente au avut loc, dintre care unele au vizat forţele de ordine'', a declarat Dunja Mijatovic într-un comunicat, cu privire la manifestațiile împotriva reformei sistemului de pensii din Franța, unde s-au înregistrat violențe atât din partea protestatrilor cât și a jandarmilor.

„Dar actele de violenţă sporadice ale anumitor manifestanţi sau alte acte reprobabile comise de alte persoane în cursul unei manifestaţii nu au justificat utilizarea excesivă a forţei de către agenţi ai statului'', a spus reprezentanta Consiliului Europei, potrivit Agerpres.

Ea a accentuat că autorităţilor franceze le revine să permită exercitarea efectivă a libertăţilor, protejând manifestanţii paşnici şi jurnaliştii ce relatează de la aceste demonstraţii în faţa violenţelor poliţieneşti şi a indivizilor violenţi care acţionează în interiorul sau în apropierea coloanelor de manifestanţi.

Potrivit comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei, violenţa, indiferent de sursa ei, nu ar trebui în niciun caz să fie utilizată ca mijloc de soluţionare a unei crize sociale şi/sau politice.

„Violenţele trebuie să înceteze. Aceasta este o condiţie necesară pentru exercitarea efectivă a libertăţii de exprimare şi a libertăţii de asociere, precum şi pentru încrederea între populaţie şi forţele de ordine'', a mai spus Dunja Mijatovic.

În ultimele zile, sindicate ale avocaţilor şi magistraţilor au denunţat violenţele poliţiei în timpul manifestaţiilor contra reformei pensiilor în Franţa.

Organizaţia 'Reporteri Fără Frontiere' (RSF) i-a cerut vineri ministrului de interne francez Gerald Darmanin să „pună capăt violenţelor poliţieneşti împotriva jurnaliştilor''.

Darmanin declarase marţi că participarea la o ''manifestaţie nedeclarată'' constituie un ''delict ce merită o arestare''.

El a anunţat vineri deschiderea a 11 anchete judiciare cu privire la presupusele violenţe poliţieneşti comise în ultima săptămână în timpul manifestaţiilor contra reformei sistemului de pensii în Franţa.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62334225
Mitropolia Moldovei și Bucovinei se extinde. Demolează 13 clădiri pentru construirea unui complex
Mitropolia Moldovei și Bucovinei se pregătește să extindă ansamblul mitropolitan din Iași. A cerut aviz pentru demolarea a 13 clădiri, aflate în vecinătatea catedralei, unde ar urma să fie ridicate mai multe imobile.
62334223
Ce trebuie să faceți dacă sunteți mușcați de o căpușă. Prin mușcătură, căpușele pot transmite boli grave
Odată cu vremea frumoasă, au apărut și căpușele în zonele verzi ale localităților. Oamenii au semnalat prezența lor în parcuri.  
62332404
Proiectul plafonării tarifelor RCA a fost retras. Precizările ASF
Proiectul de plafonare a tarifelor RCA a început cu stângul. Deși urma să fie aprobat în ședința de Guvern, a fost scos de pe ordinea de zi și ar putea fi aprobat săptămâna viitoare, conform premierului.