Confruntare polițist-taximetrist, în războiul contra Uber, Bolt și Clever: ”Poliția e la cheremul tău”

×
Publicitate

16 şoferi care au răspuns comenzilor prin platforma UBER au fost amendaţi până acum de poliţişti. Serviciul funcţionează în prezent în 5 oraşe: Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi şi Timişoara.

În unele situaţii, clienţii erau de fapt taximetrişti care au chemat o maşină, iar apoi au anunţat poliția. Un astfel de moment a fost filmat în Timișoara. Polițiștii trimiși la fața locului au fost nemulțumiți că au fost chemați, nefiind nicio urgență.

”Polițist: La 112 se sună pentru o urgență. Ați mințit acolo că era băut.
Apelant 112: Da, așa am considerat eu.
Polițist: Te mai duci pe stradă și mai vezi pe câte unul. Domne e băut. Poliția e la cheremul tău.
Apelant 112: Da, ne pune siguranța în pericol acest transportator, nu are forme legale.
Polițist: La 112 puteați să spuneți adevăratul motiv.”

Poliția rutieră a Capitalei a anunțat că în cursul zilei de joi, 16 mai, au fost sancționați 16 șoferi ”care efectuau transport public de persoane contra cost în regim de închiriere cu conducător auto, pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim taxi sau de închiriere”.

14 dintre ei au rămas fără certificatul și plăcuțele de înmatriculare pe o perioadă de 6 luni.

- 2 conducători auto care efectuau transport public de persoane contra cost în regim de închiriere cu conducator auto, transportând clientul pe raza Municipiului București, deși au fost autorizati să efectueze acest tip de transport pe raza altei localități din jud. Ilfov, sancțiune prevazută de art. 52 alin (2), lit. v și sancționată de art. 55 pct. 3), lit. a din Legea 38/2003 privind transportul în regim taxi sau de închiriere.

-14 conducători auto au fost sancționati pentru efectuarea transportului public de persoane în regim de închiriere cu conducator auto, fără a deține copie conformă valabilă, sancțiune prevazută de art. 7 alin (2) și sancționată de art. 55 pct. 3), lit. h din Legea 38/2003 privind transportul în regim taxi sau de închiriere, cu modificările ulterioare

Mai puțini șoferi joi, după intrarea în vigoare a ordonanței

 

Numărul celor care au ieșit ieri pe traseu a scăzut cu aproape 25% comparativ cu ziua de miercuri. Din această cauză, clienții au așteptat mai mult și tarifele au crescut în anumite intervale orare.

Cei de la Uber, Bolt și Clever au transmis oficial că îi vor susține din toate punctele de vedere pe conducătorii auto pedepsiți de poliție.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a sfătuit joi pe șoferii UBER amendați de Poliția Rutieră să conteste sancțiunile în instanță.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62046399
Accident ciudat la Fălticeni. Cum s-a ”cocoțat” o furgonetă pe bena unui camion

Un accident bizar s-a petrecut în orașul Fălticeni, din județul Suceava, care, din fericire, s-a soldat doar cu pagube materiale.

61998837
Descoperire bizară într-o casă din Ploieşti. Anchetatorii vor să afle cum au ajuns acolo

Zeci de cartuşe şi proiectile au fost găsite, vineri, într-o locuinţă din municipiul Ploieşti, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova deplasându-se pentru a le ridica.

62046385
Drumarii curăță zăpada de pe Transfăgărăşan. În unele locuri, stratul are peste 7 m

Drumarii au început, vineri, să cureţe zăpada de pe Transfăgărăşan, pe sectorul închis circulaţiei.

Recomandări
Imago0611060496h
Vasile Pușcaș: Mă siderează scăderea calității culturii politice în România. „Milogi” pentru banii UE, în loc de dezvoltare

Vasile Pușcaș, negociatorul-șef al României pentru aderarea la UE, s-a arătat siderat de scăderea calității culturii politice din țară. Diplomatul arată că cei de la putere au consacrat imaginea de „milogi” pentru banii UE, fără strategii de dezvoltare. 

62584607
Trump bate palma cu Putin pentru livrări masive de motorină. SUA suspendă o parte din sancțiunile energetice impuse Rusiei

În timp ce toată lumea aștepta sancțiunile promise de americani rușilor, Donald Trump a venit aseară cu un anunț-șoc la Casa Albă.

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.