Complexurile cu piscine interioare au funcționat cu casa închisă în prima zi de ridicare a restricțiilor

×
Publicitate

Ridicările restricţiilor sanitare, intrate marți în vigoare, au venit ca o binefacere şi pentru turiştii amatori de bălăceală în apă termală, dar şi pentru operatorii balneari.

 

În Băile Felix au fost redeschise bazinele interioare şi a fost crescut gradul de ocupare la 70%, spre bucuria clienţilor. La Oradea, după mai bine de un an de pauză, s-a redeschis zona interioară a aquaparcului, unul dintre cele mai căutate obiective turistice din oraş. Toate biletele au fost vândute anticipat, iar astăzi, casa a fost închisă.

Aquaparcul din Oradea aduna, anual, sute de mii de turişti. Cu toţii au dus dorul distracţiei, timp de mai bine de un an.

-În sfârşit, putem să zicem că trăim şi noi.
-V-a fost dor de aquaparc?
- Da, categoric, da. Am urmărit de mult să se deschidă, spune o turistă

Bineînţeles, cei mai fericiţi de redeschiderea aquaparcului au fost copiii.

„Da, mai ales copiii, mai ales copiii, au fost foarte nerăbdători. Deja nu mai rezistau. Pentru ei e o bucurie, şi chiar de 1 iunie, e minunat, la fix" spunea un alt turist.

Liviu Andrica - director Administraţia Domeniului Public Oradea:

„Sunt bucuros, astăzi, că, după un an şi două luni, am reuşit să deschidem şi în interior. Am permis accesul la 700 de clienţi. Bucuria cea mai mare a fost că, în urmă cu două zile, s-au epuizat biletele on-line, toate. Deci toate cele 700 de bilete au fost cumpărate.”

Şi turiştii din Băile Felix au profitat de regulile mai permisive care se aplică de astăzi.

„Mă gândesc că toată lumea, după pandemia asta, o aşteptat să iasă afară, să nu mai purtăm măşti şi să ne putem bucura alauri de familie şi de prieteni" a mărturist o turistă.

Probabil obişnuiţi, cu restricţiile, unii aproape că s-au speriat de atâta " libertate ".

„E mai bine pentru turişti, dar parcă e prea bruscă relaxarea asta. Mă aşteptam la un număr mai mic de oameni" a spus o altă turistă.

Dumitru Fechete - directorul unui complex balnear

„Faptul că, de astăzi, putem accesa şi piscinele interioare, cu un grad de ocupare de 70%, ne ajută foarte mult pentru că putem creşte gradul de confort pentru clienţi şi putem asigura un spaţiu mai mare de deservire."

Hotelierii spun că aşteptau demult această gură de oxigen pe care le-o oferă relaxarea restricţiilor.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Bucurie printre copiii care au mers la expoziția de animale mici de la USAMV Cluj-Napoca. ”Am promis să vin aici”

Veselie, râsete și strigăte de bucurie au răsunat pe 1 iunie la Cluj, din partea copiilor veniți la expoziția de animale mici, organizată în aer liber la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară.

Bărbat din Botoșani, lovit cu sabia în cap de prietenul de pahar

Un bărbat de 36 de ani din Botoșani a fost lovit cu o sabie în cap şi a ajuns la spital.

Percheziție în apartamentul lui Ioan Crișan, mort în atentatul cu bombă. Asasinul ar putea fi străin

Ancheta asasinatului de la Arad merge înainte, însă până acum autorităţile nu au anunţat nimic concret. Se verifică toate pistele posibile, pentru că cercetările de până acum nu conduc într-o direcţie anume.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.