Telenovela din Sibiu. Cine a răpit-o, de fapt, pe fata de 14 ani: mama iubitului, printre răpitori, cu cagula pe față

62315776
StirilePROTV

Luminița, fata de 14 ani din Tălmaciu, a fost răpită de patru bărbați plătiți cu 6.000 de euro de mama prietenului adolescentei.

Înarmați cu un topor și o sabie, cei patru bărbați au intrat noaptea în camera unde fata dormea împreună cu mama sa şi împotriva voinţei sale au scos-o din locuință şi au urcat-o într-un autoturism parcat în faţa casei, potrivit procurorilor, scrie Turnul Sfatului.

Potrivit procurorilor, fata fusese logodită de părinţi cu un băiat pe care aceasta nu îl plăcea. Între timp ea cunoscuse pe Facebook un băiat şi vorbise cu el să vină să o ceară de la părinţi.

Numai că acesta a hotărât, împreună cu mama lui, să o răpească pe Luminița, fără să-i spună în prealabil nimic fetei. De altfel, mama băiatului s-a alăturat răpitorilor în acțiune, purtând ea însăși cagulă.  

Atât cei patru bărbați, cât și femeia care i-a angajat, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Mama celui care a răpit-o, în acțiune, cu cagula pe față

„În data de 9.01.2023 organele de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Tălmaciu au fost sesizate cu privire la răpirea unei minore învârstă de 14 ani. Având în vedere complexitatea cauzei şi gravitatea faptelor săvârşite Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus preluarea cauzei în vederea supravegherii urmăririi penale.

Prin ordonanţa din data de 9.01.2023 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 5 inculpaţi (4 bărbaţi şi o femeie) cu privire la săvârşirea infracțiunilor de lipsire de libertate prev. de art. 205 al. 1 şi 3 lit. a,b C.p. şi violare de domiciliu, prev. de art. 224 al. 1 şi 2 C.p., ambele cu aplic. art. 77 lit. a C.p. şi art. 38 al. 1 C.p”, transmite prim procuror adjunct Ruginosu Mihaela, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

„În coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment procesual rezultă că la data de 9 ianuarie, în jurul orei 3.30, cei cinci inculpaţi, purtând cagule şi având asupra lor arme (topor, sabie) au pătruns prin violenţă şi efracţie în imobilul din localitatea Tălmaciu unde locuia minora. Au intrat în camera unde aceasta dormea împreună cu mama sa şi împotriva voinţei sale au scos-o din casă şi au urcat-o într-un autoturism parcat în faţa imobilului.

În cauză s-a mai stabilit că minora fusese logodită de părinţi potrivit tradiţiei rome cu un băiat pe care nu îl plăcea. Ea cunoscuse pe Facebook un băiat şi vorbise cu el să vină să o ceară de la părinţi. Această persoană, având şi sprijinul părinţilor săi, a organizat însă răpirea minorei din noaptea de 9 ianuarie, fără ca minora să cunoască acest plan şi fără a avea consimţământul ei. Cei 4 bărbaţi din Avrig care au pătruns în locuinţa persoanei vătămate au primit suma de 6000 de euro. Ei au fost însoţiţi de mama băiatului, care având şi ea o cagulă pe faţă a intrat în imobilul din Tălmaciu şi a participat la răpirea minorei.

Cei cinci răpitori au fost arestați pentru 30 de zile

În 10 ianuarie a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sibiu cu propunere de arestare preventivă, propunerea fiind admisă, cei 5 inculpaţi fiind arestaţi preventiv pe o durată de 30 de zile.

Cu privire la celelalte persoane care au participat în calitate de complici sau instigatori la infracţiunea de lipsire de libertate se efectuează în continuare cercetări urmând a se stabili cu exactitate faptele săvârşite de acestea. Procurorul va aprecia în funcţie de probele ce vor fi administrate măsurile ce urmează a fi dispuse în cauză. La acest moment procurorul a dispus efectuare în continuare a urmăririi penale cu privire la încă 5 persoane.

Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Sibiu, Serviciul Investigaţii Criminale, Poliţiei oraşului Tălmaciu şi Poliţiei oraşului Avrig.

”Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie,” informează reprezentanții Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62316284
Pățania unui tânăr care a vrut să scape de ghinionul în dragoste și a contactat două presupuse măicuțe pe internet

Convins că va scăpa de ghinionul unor relații dezastruoase, un tânăr de 35 de ani din Alba a apelat la ajutorul unor pretinse măicuțe.

62316267
Un bebeluș de 6 luni a murit după ce a fost externat din spital, în Balș. A fost tratat cu sirop

Autoritățile din Olt fac cercetări pentru ucidere din culpă, după moartea unui bebeluș de numai 6 luni. Copilasul s-a stins la câteva ore după ce a fost externat din cel de-al doilea spital prin care a trecut.

62316279
Un copac a căzut peste o tânără în București. GALERIE FOTO

Un copac a căzut, miercuri, peste o tânără din Capitală.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.