Cetățenii din Corbeanca protestează din nou, sâmbătă. Organizatorii susțin că arderile ilegale de deșeuri nu au fost oprite

62439403
Facebook.com

Al doilea Marş pentru aer curat, păduri, sănătate şi viitor va fi organizat sâmbătă, de la ora 11.00, în Corbeanca.

 

Oorganizatorii spun că la mai bine de o săptămână de la o acţiune similară, arderile ilegale de deşeuri au continuat în localităţile din jurul Bucureştiului.

„La mai bine de o săptămână de la primul Marş pentru Aer Curat, Păduri, Sănătate şi Viitor, arderile ilegale de deşeuri au continuat în localităţile din jurul Bucureştiului. Senzorii de monitorizare s-au înroşit iarăşi la extrema alarmantă iar mirosul înecăcios a fost simţit mai multe seri de-a rândul. Drept urmare, Asociaţia Activ Corbeanca cu sprijinul Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde organizează sâmbătă, 6 aprilie 2024, ora 11 (părinţii cu copii care vor să participe la un workshop pe subiecte de mediu şi poluare sunt aşteptaţi de la 10.30), cu punct de plecare din Parcul Corbeanca (strada Ogorului, comuna Corbeanca) , al doilea Marş pentru Aer Curat, Păduri, Sănătate şi Viitor pentru a cere autorităţilor naţionale, judeţene şi locale măsuri imediate pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi crearea Centurii Verzi Bucureşti – Ilfov”, anunţă organizatorii, Asociaţia Activ Corbeanca şi Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde.

Cele două asociaţii îndeamnă şi invită comunităţile din Ilfov şi din Bucureşti să se alăture acestui marş, despre care afirmă că este apolitic, şi să îşi revendice dreptul la aer curat şi mediu sănătos, aşa cum este el, de altfel, şi stipulat în Constituţia României.

„Evenimentul este parte dintr-o serie de acţiuni ce vor fi organizate în Ilfov, în capitală şi oriunde în ţară unde este necesar, atât timp cât va fi nevoie. Asociaţia Activ Corbeanca este membră a Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde. După ce, în ultimele săptămâni, în Corbeanca şi împrejurimi, arderile ilegale de deşeuri au făcut ca aerul să devină irespirabil, fapt dovedit şi de senzorii de monitorizare, sute de locuitori din Corbeanca, au militat sâmbătă, 23 martie, alături de vecini veniţi din Baloteşti, Mogoşoaia şi Buftea, într-un marş antipoluare fără precedent pentru comunităţile din Ilfov. Lipsa de implicare a autorităţilor de la toate nivelurile a scos oamenii în stradă. Într-o acţiune ce s-a desfăşurat pe trei kilometri şi a durat trei ore, participanţii au scandat “Vrem aer curat”, “Fără poluare”, “Păduri pentru oameni”, “Vrem Centura Verde”, “Fără arderi ilegale” sau “Ilfov curat””, conform organizatorilor.

În România, anual mor prematur 29.000 de oameni din cauza poluării aerului. Suntem ţara din Uniunea Europeană cu cel mai mare cost social de sănătate asociate acesteia.

„De ani buni, Bucureştiul este în top 3 al celor mai poluate capitale din UE, înregistrând şi cele mai mari pierderi bugetare asociate cu tratarea bolilor cauzate sau înrăutăţite de poluarea aerului, cu o pierdere anuală de 6,35 miliarde EUR. Locuitorii Bucureştiului ar putea avea o speranţă de viaţă mai lungă cu patru ani. Este concluzia oficială a unui raport din 2020 al Institutului Naţional de Sănătate Publică. Acest lucru s-ar întâmpla dacă autorităţile şi-ar îndeplini ţintele deja asumate pentru combaterea poluării”, se arată în comunicatul transmis de organizatori.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62439404
Incendiu puternic la o terasă din Corbu. O mie de metri pătrați s-au făcut scrum

S-a dat alarma, vineri spre sâmbătă noapte, la malul mării. Un cunoscut restaurant din Corbu a ars ca o torță.  

62439392
Adolescentă de 12 ani, dată dispărută la câteva ore după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit, în Dolj

O fată de 12 ani din judeţul Dolj a fost dată dispărută, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la câteva ore după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit.

 

62439390
Frica de încorporare îi împinge pe ucraineni la gesturi disperate. Modul în care 7 tineri au încercat să intre în România

Șapte ucraineni, cu vârste cuprinse între 20 și 33 de ani, au fost prinși de polițiștii de frontieră din Iași în timp ce încercau să intre ilegal în România.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.