Cererea de piloți este în continuă creștere. Școala de Aviație de la Tuzla atrage tot mai mulți tineri din întreaga lume

×
Publicitate

Cererea pentru piloți este în continuă creștere. Tot mai multe companii caută tineri pregătiți să urce la manșă.

Estimările arată că, în următorii ani, nevoia de personal calificat va atinge un nivel record. Așa că școala de aviație de la Tuzla, una dintre cele mai accesibile din Europa, devine tot mai atractivă.

În prezent, peste 230 de studenți descoperă tainele aviației la Tuzla, iar până la finalul anului, numărul acestora ar putea ajunge la aproape 300. Jumătate dintre cursanți sunt români, iar restul vin din țări precum Israel, Germania, Grecia, Franța, dar și din state din Asia sau Africa.

Maël Cougny, cursant: „Școala costă aproximativ 48.000 de euro, iar, în majoritatea celorlalte școli din vestul Europei, prețul este dublu. Locuiesc permanent în România, pilotez, studiez și îmi petrec timpul la școală.”

Formarea durează, în medie, 2 ani. Însă unii cursanți au nevoie de mai mult timp, asta și pentru că examenele teoretice sunt dificile.

Mihai Rădulescu, cursant: „Am zburat recent prima oară singur, m-am descurcat bine. De obicei merg la zbor vinerea când încep școala mai târziu și la cursurile de teorie când am vacanțe.”

Drumul spre cariere de succes în aviație

Carina Matea, pilot: „Mi-am luat licența la 17 ani și asta fac, asta îmi place și asta sper să continui să fac. Ai nevoie de un anumit număr de ore – minim 200, după care poți să ajungi la compania dorită.”

Un pilot de linie câștigă, la început, în jur de 30.000 de euro pe an. Odată ce acumulează experiență, salariul poate ajunge și la 120.000 de euro anual. Pentru acest tânăr din Israel, de exemplu, cariera în aviație a căpătat o altă direcție.

Natan Amal, instructor de zbor: „Mie mi-a plăcut locul, așa că am fost angajat instructor de zbor. Îi pregătesc înainte de zbor, le explic ce vom face, le dau exemple, apoi mergem în avion.”

Vremea bună pentru zbor și aeroportul modernizat cu fonduri europene atrag tot mai mulți tineri la Tuzla.

Roy Ritter, șeful programului de pregătire a piloților: „Până în 2032, lumea va avea nevoie de încă 250.000 de piloți. Asta înseamnă că, în momentul de față, școlile de aviație, mai ales cele din Europa, nu reușesc să formeze suficienți piloți pentru cât cere piața.”

Potrivit reprezentanților școlii de aviație, peste 90 la sută dintre studenți sunt angajați într-o companie aeriană în mai puțin de 6 luni.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Un tânăr de 20 de ani din Suceava a fost prins conducând o mașină de lux cu o viteză de aproape 200 km/h. Ce amendă a primit

Un șofer de 20 de ani din Suceava a rămas pieton pentru 3 luni, după ce a apăsat mult prea tare pedala de accelerație.

O femeie a murit și alte două persoane au fost rănite într-un accident pe A1. Printre victime se numără un copil de un an

Un accident rutier grav a avut loc, duminică dimineață, pe A1, pe sensul Sebeș – Sibiu, în zona localității Cristian. O femeie a murit, iar alte două persoane au fost rănite. Printre victime se numără și un copil în vârstă de un an.

Motociclist căutat de poliție, după ce s-a urcat în mers cu picioarele pe ghidon, pe o șosea din Mamaia

Imagini uluitoare au fost surprinse în stațiunea Mamaia. Un motociclist s-a urcat cu picioarele pe ghidon, printre mașini.

 

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.