Cel mai nou tren de pasageri din România a fost vandalizat la Chitila. A fost retras din circulație din cauza pagubelor

62526259

Un tren compus din rama Alstom Coradia care circula pe ruta Brașov - București Nord a fost atacat cu pietre în zona Chitila și i s-a spart un geam. Trenul a fost retras din circulație, informează CFR Călători.  

„În data de 09.03.2025, la trenul IR 16008 cu circulaţie în relaţia Braşov - Bucureşti Nord, tren compus din rama Alstom Coradia, în zona Chitila, ca urmare a acţiunii unor răufăcători care au aruncat cu pietre la trecerea trenului, s-a produs spargerea unui geam lateral de la unul dintre vagoanele ramei. Alstom a comunicat că va reţine de la circulaţie rama afectată, până la remediere şi că, începând cu data de 10.03.2025, trenurile IR 16001 şi 16003 în relaţia Bucureşti Nord - Braşov şi, respectiv, IR 16002 şi IR 16008 în relaţia Braşov - Bucureşti Nord vor fi anulate, circulaţia acestora urmând a fi reluată imediat ce Alstom va permite repunerea în circulaţia a ramei afectate", se precizează într-un comunicat al CFR Călători.

Potrivit sursei citate, călătorii vor fi preluaţi de celelalte trenuri operate de CFR Călători aflate în programul zilnic de circulaţie, trenuri care circulă la intervale orare apropiate de cele ale trenurilor Alstom Coradia temporar anulate.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62525876
Politolog: „Invalidarea candidaturii lui Georgescu va complica foarte mult căile extremei drepte în România”
10 dintre cei 14 membri ai Biroului Electoral Central au votat pentru invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai.
62526224
Manifestațiile violente din Centrul Vechi, în imagini. Mese și scaune incendiate, vitrine sparte și o mașina răsturnată
Decizia Biroului Electoral Central de a respinge candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai i-a scos pe susținătorii săi în stradă.
62526208
Poliția Capitalei a deschis un dosar penal după violențele din fața BEC. Protestatarii au răsturnat o maşină
Poliţia Capitalei a întocmit, din oficiu, un dosar de cercetare penală pentru distrugere, în cazul de duminică noapte, în faţa sediului Biroului Electoral Central, după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu.