Cel mai mic tarif la gaze după eliminarea plafonării de la 1 aprilie. Oferta „ascunsă” din comparatorul ANRE

62603896
Shutterstock

O analiză a AEI a ofertelor furnizorilor de gaze naturale valabile după 1 aprilie 2026 indică posibilitatea ca piața pentru consumatorii casnici din România să nu devină una cu adevărat liberalizată, ci mai degrabă o piață opacă, dificil de înțeles.

„Ofertele care au fost publicate înainte de 1 aprilie 2026, dar care produc efecte comerciale și după această dată nu apar în căutări pe comporator. Consumatorul vede „o listă”, dar nu o listă completă. Iar o comparație făcută pe un set incomplet de date nu este informare, ci iluzie de informare. Prețul gazului nu mai este strict prețul gazului”, arată Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, într-un comunicat.

Cele mai mici oferte pot fi consultate AICI.

Cea mai mică ofertă

După eliminarea plafonării, furnizorii nu mai concurează exclusiv prin prețul exprimat în lei/kWh, ci prin „arhitectura” ofertelor. În consecință, două oferte cu prețuri similare pe kWh pot genera costuri anuale semnificativ diferite, în funcție de serviciile incluse și de necesitatea reală a acestora pentru client.

Cea mai bună ofertă identificată după 1 aprilie 2026 ar fi cu aproximativ 2% sub nivelul prețului plafonat anterior, în cazul Nova Power pentru consumatorii din București și sudul României.

La polul opus, cea mai scumpă ofertă analizată, a furnizorului Entrex Service, ajunge la un cost cu până la 47% mai mare pentru anumite zone din țară, precum Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei sau localități din județele Suceava, Cluj și Bihor.

Majoritatea ofertelor avantajoase ca preț nu apar însă în comparatorul ANRE atunci când este selectată data de după 1 aprilie 2026.

„Pachetele de tip „gaz + servicii” pot fi eficiente doar într-un context foarte specific: atunci când consumatorul știe sigur că va avea nevoie de verificare sau revizie în următoarele 12 luni. În lipsa acestei nevoi, serviciile incluse se transformă într-un cost mascat, plătit fie prin abonamente mai mari, fie printr-un preț pe kWh doar aparent competitiv”, mai arată analiza.

Problema majoră este că cei mai mulți consumatori caută simplu „cel mai mic preț”, fără a corela oferta cu ciclurile obligatorii de verificare tehnică, mai arată Dumitru Chisăliță.

Cum ar trebui să funcționeze noul mecanism de sprijin promis de Guvern

Premierul Bolojan a anunțat că prețul gazului nu va crește din aprilie după ce facturile nu vor mai fi plafonate de stat. Guvernul va înlocui acest sprijin cu un alt mecanism, un preț administrat pentru consumatorii casnici.

Timp de încă un an va rămâne la același nivel ca acum, iar oamenii nu vor fi afectați. Măsuri de sprijin au fost anunțate și pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei.

Prețul gazului este plafonat la 0,31 de lei /kWh pentru consumatorii casnici, până la finalul lunii martie. Apoi urma liberalizarea pieței, dar premierul a anunțat că prețul va fi totusi reglementat, și va rămâne stabil pentru încă un an.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cum a reușit un șofer de ride-sharing să rupă o conductă de gaze pe o stradă din Baia Mare: „Au zis să ies din casă”

Panică miercuri seară pe o stradă din Baia Mare, după ce un șofer de ride-sharing a rupt o conductă de gaze în timp ce era oprit de polițiști.

Oana Ţoiu, în SUA: „România are o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze din UE”

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat la Hudson Institute că România și SUA, cu o relație de peste 120 de ani, vor duce parteneriatul la următorul nivel în tehnologie și minerale critice.

Peste 1.300 de consumatori din municipiul Craiova şi alte localităţi, afectaţi de întreruperea furnizării gazelor naturale

Peste 1.300 de consumatori din municipiul Craiova şi din localităţile Balta Verde, Branişte, Gura Văii, Livezi, Podari şi Rovine sunt afectaţi de întreruperea furnizării gazelor naturale.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.