Cei care vor să adopte un câine pot începe acest proces online. A fost lansat primul catalog virtual cu fotografii cu căţei

×
Publicitate

Cei care vor să adopte un câine au acum posibilitatea să înceapă acest proces online.

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor a lansat primul catalog virtual, care conţine fotografii cu aproape 2000 de căţei care așteaptă să fie luați din adăposturi.

Cece este un câine în vârstă de un an care a ajuns la o familie iubitoare din străinătate. A fost găsit pe o stradă din Capitală și a stat câteva luni într-un adăpost al Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor. O româncă stabilită în Germania l-a îndrăgit când i-a văzut poza pe rețelele de socializare.

Ana Daniela, româncă stabilită în Germania: „A fost un fel de dragoste la prima vedere, a fost ceva spontan. În septembrie a ajuns la noi, era încă un bebeluș. Acum are un an și perfect sănătos, foarte vioi și nu ne plictisim niciodată cu el.”

Tot procesul de adopție s-a realizat online. Inclusiv actele și verificarea viitorilor stăpâni. A ajuns la noua familie cu un transport special.

Ana Daniela, româncă stabilită în Germania: „Mi-au spus că va dura, le-am făcut întăi o filmare cu casa, curtea, m-am prezentat. Sunt tot felul de vaccinuri pentru un tansport internațional, tot felul de acte. Ne-a schimbat viața. Nu în bine. În foarte bine.”

Catalogul online a apărut după ce mulți oameni voiau să adopte un cățel pentru că îi vedeau pozele pe internet.

Cătălina Tranescu, director general ASPA: „Ne-am dorit de la acest catalog să obținem adopții foarte rapide, foarte ușoare, oricine este interesat să-și mărească familia cu un membru blănos să poată să îl identifice extrem de ușor. În momentul în care a ajuns pe catalogul online, selectăm filtrele în funcție de ceea ce ne dorim, dacă avem o preferință de culoare, dacă avem pref la talie sau la vârstă. Ulterior lucurile sunt simple, avem un buton acolo ”adoptă-mă”, avem un contact direct la adăpostul unde se află câinele.”

Pe site găsim toate informațiile despre câinele pe care vrem să îl luăm acasă.

Cătălina Tranescu, director general ASPA: „Putem să adoptam un câine și de dincolo de granițele țării. Avem cazuri și de români stabiliți în stainatate și persoane de altă naționalitate care au adoptat câini de la ASPA. Procesul a fost sută la sută online.”

Catalogul poate fi consultat pe site-ul ASPA și va fi actualizat săptămânal. În primele 6 luni ale anului 2024 au fost adoptați 743 de căței din adăposturile Primăriei Capitalei. Însă sunt peste 2000 care așteaptă un stăpân.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62468245
Misterul crimei din Brăila. Doctorița ucisă avea un obicei bizar: lucra singură și se încuia cu pacienții în cabinet

La aproape 48 de ore de când doctorița Marina Gavril a fost ucisă în cabinetul ei stomatologic din Brăila, anchetatorii nu au niciun fel de incidiu care să îi ducă la criminal.  

62468241
România este tot mai aproape de Visa Waiver. Românii care au vize de SUA expirate le pot înoi fără să mai meargă la ambasadă

Mai sunt două luni și jumătate până când expiră termenul limită până la care românii cu vize de Statele Unite ale Americii pot cere înnoirea lor, pentru a ajuta la scăderea ratei de refuz.

62468235
O femeie din Craiova a fost găsită moartă într-o piscină. S-a dispus expertiză pentru stabilirea cauzei decesului

O femeie în vârstă de 35 de ani a fost găsită moartă într-o piscină din Craiova, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum a survenit decesul.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.