Ce spunea Udrea despre Sorina Pintea: „Sper că este o înscenare”

61998249
Pro TV

Elena Udrea a declarat duminică despre Sorina Pintea, aflată în arest preventiv sub acuzaţia de luare de mită, că speră că este nevinovată, că este o înscenare, precizând că a apreciat-o ca ministru al Sănătăţii.

”Sper că este nevinovată, că este o înscenare. Îmi doresc pentru ea pentru că am apreciat-o ca ministru al Sănătăţii”, a declarat Elena Udrea, prezentă la un eveniment sportiv caritabil.

Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea, acuzată de luare de mită, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, conform deciziei Tribunalului Bucureşti, transmite News.ro.

Pintea a fost reţinută de DNA sâmbătă dimineaţă, fiind acuzată de luare de mită în formă continuată pentru că ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect “proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Conform referatului cu propunerea de arestare preventivă, Sorina Pintea a exclamat ”Super tare!” după ce a aflat că că a primit suma de 120.000 de lei pentru contractul de modernizare a unui bloc operator la Spitalul Judeţean, dar şi ”Perfect!”, în momentul în care a aflat că i-a fost acceptată propunerea de a-i fi remis echivalentul a 7% din valoarea contractului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
62112950
Polițist în stare gravă după un accident în Buzău. O altă tânără e rănită grav
Un poliţist de la Serviciul Rutier din Buzău a provocat duminică un grav accident de circulaţie, după ce nu a acordat prioritate unei autoutilitare, ofiţerul şi o tânără care îl însoţea fiind grav răniţi în urma impactului.
62112682
Tânărul din Gorj, declarat vindecat de coronavirus fără tratament. Pacientul rămâne internat
Tânărul din Gorj declarat pacientul numărul 1 din România cu coronavirus este considerat vindecat, dar va rămâne internat la Spitalul de Boli Infecțioase Matei Balș din București.
62112948
Angajatul unei primării, bătut de vecin după ce i-a reproșat că taie lemne în apartament
Secretarul primăriei din Murgeni, județul Vaslui, a ajuns la spital, după ce a fost bătut pe casa scării de un vecin, nemulțumit că i s-a reproșat că taie lemne în apartament.